Foto Fast and Furious pe străzile jud. Cluj. Tânărul a gonit cu 169km/oră. Nu va mai conduce 4 luni. Amenda e pe măsura vitezei

Fast and Furious pe străzile jud. Cluj. Tânărul a gonit cu 169km/oră. Nu va mai conduce 4 luni. Amenda e pe măsura vitezei
| Foto: IPJ Cluj

Teribilismul unui tânăr de doar 18 ani l-a costa permisul timp de patru luni de zile, după ce radarul l-a surprins cu o viteză de 169 de kilometri pe oră într-o localitate din județul Cluj.

Printre principalele cauze ale accidentelor rutiere se numără în primul rând viteza excesivă. Chiar dacă nu a făcut accident, un tânăr a fost surprins de aparatul radar în timp ce gonea cu o viteză de 169 de kilometri pe oră într-o localitate din județul Cluj.

„169 Km/h, pe DN 1C, în localitatea Cășeiu, județul Cluj. Aceasta este viteza cu care a fost surprins un autoturism de aparatul radar. Conducător este un tânăr de doar 18 ani.. Viteza excesivă se numără printre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Gândul ne sare evident la scenariul în care șoferul ar pierde controlul asupra deplasării sau nu ar putea opri la timp în cazul unei urgențe...”, au transmis cei de la IPJ Cluj, potrivit unei postări pe Facebook.

A rămas pieton 4 luni de zile

„Tânărul a fost sancționat contraventional cu 1305 lei, iar dreptul lui de a conduce autovehicule a fost suspendat pentru 120 de zile”, a mai scris sursa citată.

Comenteaza