"Capitala neoficială a vechii Transilvania, un oraş ce merită vizitat"
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Apr 2018, 11:45
- Eveniment
- Ascultă știrea
Site-ul Federaţiei Elveţiene de Tenis face o mică descriere a "capitalei neoficiale a vechii Transilvania", Cluj-Napoca, şi ajunge la concluzia că oraşul universitar din Ardeal merită vizitat.
"În linie cu marele moment sportiv din acest week-end, pentru care cele 9.000 de bilete disponibile în marea Sală Polivalentă au fost foarte rapid vândute, oraşul universitar Cluj a fost desemnat ca una dintre capitalele europene ale sportului în 2018. Dar nu numai sportul este onorat în capitala neoficială a vechii Transilvania. Cluj-Napoca şi regiunea sa sunt cunoscute ca unul dintre mari centre telematice (informatică şi telecomunicaţii, n. red.) din Europa.
Pe de altă parte, oraşul găzduieşte o renumită facultate de medicină, unde sunt înscrişi zeci de studenţi elveţieni. Cartierul istoric din Cluj-Napoca propune în plus numeroase clădiri frumoase din diferite epoci. Amabilitatea şi deschiderea locuitorilor fac ca oraşul să merite a fi vizitat, şi nu numai pentru o săptămână de FedCup", se arată pe site-ul federaţiei elveţiene de tenis, scrie news.ro.
În weekend, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, va avea loc întâlnirea dintre România şi Elveţia, meci din play-off-ul Grupei Mondiale a Cupei Federaţiei.