Femeie de 42 de ani, dispărută de la domiciliu. Aţi văzut-o?
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Dec 2014, 15:54
- Eveniment
- Ascultă știrea
Poliţia anunţă că la data de 17 decembrie a fost sesizată cu privire la faptul că Iustina Kanalas, în vârstă de 42 de ani, a plecat voluntar de la domiciliul din municipiul Turda şi nu s-a mai întors.
Femeia dispărută are înălţimea de 1,60 - 1,70 m, greutatea de 60-70 kg, părul şaten, până pe umeri, ochii căprui, tenul măsliniu şi faţa ovală. Pe piciorul stâng are un semn din naştere de circa 5 mm, în forma unei frunze, iar pe faţă are mai mulţi negi, în colţul stâng al buzei inferioare şi pe obrazul drept.
La data plecării purta o geacă neagră, cu glugă şi pantaloni albaştri şi era încălţată cu o pereche de ghete negre cu toc, din piele ecologică.