Fetiță de 11 ani, în stare GRAVĂ. A leșinat în baie după ce ar fi fost spălată pe cap cu o soluție toxică

Fetiță de 11 ani, în stare GRAVĂ. A leșinat în baie după ce ar fi fost spălată pe cap cu o soluție toxică
| Foto: Colaj - imagine cu caracter generic

O copilă de 11 ani, a fost transportată din Alba Iulia, la spitalul din Târgu Mureș, în stare gravă, după ce ar fi fost spălată pe cap chiar de mama ei cu o soluție care a dat reacții adverse. Poliția a deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

La data de 23 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați, de către o femeie de 35 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că fiica sa a leșinat, în timp ce o spăla.

Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că, femeia și-ar fi spălat pe cap fiica de 11 ani, cu o soluție care i-ar fi provocat reacții adverse, în urma cărora aceasta a leșinat, în baia locuinței.

Minora a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba, iar ulterior la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, precum și în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care a avut loc acest eveniment.

Recipientul în care s-ar fi aflat acea substanță, a fost ridicat de către polițiști și va fi supus unei analize, în cadrul dosarului penal, a informat ziarulunirea.ro.

Comenteaza