Final de anchetă în cazul “Bacului xeroxat”

Final de anchetă în cazul “Bacului xeroxat”
Cei patru profesori acuzaţi de fraudarea bacalaureatului vor fi trimişi în judecată.
Procurorii de la Serviciul Teritorial Cluj al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au finalizat ancheta privind frauda de la bacalaureat şi le-au prezentat ieri celor patru inculpaţi arestaţi preventiv materialul de urmărire penală. Pe lângă aceştia, câţiva candidaţi vor ajunge şi ei în faţa judecătorilor dacă nu-şi recunosc faptele de cumpărare de influenţă. Surse judiciare spun că cei patru inculpaţi au averi nejustificate în comparaţie cu cât câştigă. Spre exemplu, directorul Grupului Şcolar “Alexandru Borza”, Ioan Rus, are trei apartamente şi o casă de vacanţă.

Directorii de şcoli Ioan Rus, Ioan Văidăhăzan şi Dorel Avram, profesorul universitar Ilie Cornoiu, dar şi câţiva candidaţi de la bacalaureat au fost chemaţi la sediul DNA Cluj pentru prezentarea întregului material probator şi a acuzaţiilor ce li se aduc înainte ca dosarul să fie trimis spre judecare la instanţă. Ei sunt acuzaţi de săvârşirea faptelor de corupţie pe durata a trei sesiuni de bacalaureat: cele din vara lui 2010, respectiv 2009 de la centrul de examen Grup Şcolar “Alexandru Borza” şi cea din toamna anului trecut, de la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”. Mai exact, Ioan Văidăhăzan, director adjunct la “Edmond Nicolau”, şi Ilie Cornoiu, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, care au fost membri în comisiile de examen, sunt acuzaţi de luare de mită, iar Ioan Rus, director la Grupul Şcolar “Alexandru Borza”, şi Dorel Avram, director la şcoala privată “Didactiva Nova”, sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Pe lângă aceste acuzaţii, toţi patru sunt învinuiţi şi de fals material în înscrisuri oficiale şi sustragere de înscrisuri.

Schema descrisă de procurori arată că Rus şi Avram erau cei care luau banii de la candidaţi şi împărţeau sumele adunate cu ceilalţi doi inculpaţi. Cel care a strâns cei mai mulţi bani este Ioan Rus, peste 20.000 de euro în cei doi ani, din care i-ar fi dat 1.800 de euro lui Cornoiu şi 2.000 de euro lui Văidăhăzan. Potrivit anchetatorilor, Dorel Avram a primit la sesiunea din acest an peste 14.000 de euro, dar i-a înapoiat candidaţilor după ce a intrat DNA pe fir, iar anul trecut a adunat 2.200 de euro. Din aceşti bani, i-ar fi dat 700 de euro lui Ilie Cornoiu. Acesta din urmă a mai primit 1.800 de euro de la colegul său din comisie, Văidăhăzan, care, la rândul său, ar fi adunat de la ceilalţi doi inculpaţi, dar şi de la candidaţi de la colegiul unde este director adjunct sume ce însumează aproape 5.000 de euro.

La începutul anchetei au fost puşi sub învinuire 54 de candidaţi din acest an şi 20 de anul trecut pentru cumpărare de influenţă. Pe parcursul anchetei, rând pe rând, aproape toţi candidaţii au recunoscut faptele şi au fost scoşi de sub urmărire penală, doar câţiva urmând să fie trimişi în judecată dacă nu recunosc nici la prezentarea materialului de urmărire penală. Cei patru inculpaţi sunt acuzaţi că au pus la cale un plan prin care lucrările candidaţilor care dădeau bani erau înlocuite cu altele xeroxate, care erau rezolvate corect. Rechizitoriul acestui caz urmează să fie trimis la Tribunalul Cluj zilele următoare. Inculpaţii au avut atitudini diferite în faţa procurorilor. Ioan Rus şi-a recunoscut faptele şi a colaborat cu anchetatorii, Văidăhăzan a negat acuzaţiile, Avram a spus că “doar a pus pile”, iar Cornoiu a declarat că nu a primit niciun ban şi că nu a ştiut de planul pus la cale de ceilalţi trei inculpaţi.

Director de şcoală cu patru case

Directorul Grupului Şcolar “Alexandru Borza”, Ioan Rus, arestat preventiv sub acuzaţia de luare de mită în dosarul “Bacul xeroxat”, i-a uimit pe procurori cu averea sa. Surse judiciare au declarat pentru ZIUA de CLUJ că Ioan Rus are trei apartamente în Cluj-Napoca şi o casă de vacanţă la munte, în zona Râşca, unde procurorii au efectuat o percheziţie. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, casa lui Rus de la munte este foarte selectă şi aranjată tematic, având camere în diverse culori, atât în ceea ce priveşte zugrăveala, cât şi mobilierul şi aşternuturile. Pe lângă aceste proprietăţi, profesorul deţine o maşină de teren aproape nouă, ce valorează circa 40.000 de euro.

Comenteaza