Fiul lui Silviu Prigoană, implicat într-un accident la Cluj. Maşina sa a ajuns cu roţile în sus VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Noi 2015, 09:34
- Eveniment
- Ascultă știrea

Din primele informaţii, tânărul de 24 de ani se îndrepta dinspre Dej înspre Cluj-Napoca, iar la intrarea în localitatea Nima a pierdut controlul asupra volanului şi a ieşit în afara părţii carosabile. Mai apoi a fost proiectat într-un şanţ de pe marginea drumului, după care s-a izbit de un stâlp de lemn, pe care l-a şi doborât, autoturismul răsturnându-se pe plafon, relatează publicaţia dej24.ro.
La faţa locului s-au deplasat pompierii, o ambulanță, dar și polițiști, însă tânărul a scăpat doar cu câteva zgârieturi în urma impactului deosebit de violent. După ce personalul medical i-a acordat primul ajutor, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
În urma cercetărilor, oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a petrecut accidentul rutier.