Fost şef din poliţie, de partea sirianului care i-a tăiat subalternul

Fost şef din poliţie, de partea sirianului care i-a tăiat subalternul
Fostul şef al Secţiei 1 Poliţie, comisar-şef Liviu Crişan, a fost audiat la judecătorie în procesul sirianului acuzat că a tăiat un poliţist.

Liviu Crişan a declarat ieri în instanţă că nu a considerat că subalternul său a fost ultragiat de către sirianul Khairat Chikhess şi că agentul tăiat ar fi avut "o zgârietură" la mână. Crişan a precizat că nu este prieten cu sirianul, ci sunt doar "cunoştinţe", cu toate că acesta din urmă l-a sunat în momentul incidentului pe telefonul mobil. Tot ieri a fost audiat şi inculpatul, adus cu mandat, după ce la primele două termene de judecată nu s-a prezentat.

Incidentul pentru care este judecat sirianul a avut loc în iulie 2009, în imobilul său de pe strada Căii Ferate, unde avea amenajată o vulcanizare. Atunci, un executor judecătoresc s-a deplasat la acea adresă pentru a ridica utilajele şi uneltele din vulcanizare, pe motiv că nu fuseseră achitate la firma de leasing. Khairat Chikhess nu fost de acord cu executarea pe motiv că el şi-a cesionat firma altei persoane. Executorul a chemat în ajutor un echipaj de poliţie, din care făcea parte şi Sever Legian, acum parte vătămată în proces. "Le-am zis să iasă afară din casa mea. Ei erau opt şi eu unul. Am luat un cuţit ca să mă apăr. Din spate a venit cineva şi m-a luat în braţe. M-am mişcat ca să mă eliberez şi l-am zgâriat la mână. Apoi am văzut că este poliţistul Legian", a declarat sirianul în instanţă. Potrivit acestuia, Legian i-ar fi spus atunci că nu este nevoie să cheme ambulanţa.

Khairat Chikhess a precizat că l-a sunat pe Liviu Crişan, care pe atunci era şeful Secţiei 1, de unde era şi echipajul de poliţie care a intervenit. Audiat de instanţă, fostul şef al Secţiei 1 a spus, la rândul lui, că Legian a fost doar "zgâriat". "Îl cunosc pe inculpat de mai mulţi ani, m-a sunat şi i-am spus să sune la 112. Multă lume are numărul meu de mobil. Mi-a spus că este agresat de multă lume. M-a sunat a doua oară şi i-am cerut să mi-l dea la telefon pe agentul de acolo. Acesta mi-a spus că s-au mai liniştit. Apoi am mers şi eu acolo", a povestit Liviu Crişan. Acesta a precizat că nu i s-a plâns nimeni că Legian ar fi fost ultragiat. "Partea vătămată mi-a spus ca l-a imobilizat pe inculpat pentru că avea cuţitul în mână, fără să fi ameninţat poliţiştii sau alte persoane. Când constat că este ultraj, anunţ procurorul de serviciu, dar nu am făcut acest lucru şi nu mi s-a cerut de alte persoane", a declarat Crişan în instanţă. Acesta a menţionat că la momentul executării silite a sirianului a fost sunat şi trimis la respectiva adresă de fostul şef al Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Ioan Herdea Rusu, care i-ar fi spus că "incidentul a luat amploare". Pe parcursul audierii, judecătorul i-a atras atenţia la un moment dat că face confuzie referindu-se la Khairat Chikhess ca la "partea vătămată", când în realitate aceasta este inculpatul.

Sever Legian a precizat în plângerea sa că fostul lui şef a muşamalizat ultrajul pentru că sirianul îi este prieten şi că însuşi Crişan a şters cuţitul de sânge. Fostul şef al Secţiei 1 a negat la proces că ar fi pus mâna pe cuţit. Procurorii susţin că în momentul în care executorul a vrut să identifice utilajele sirianul a cerut telefonic să i se aducă o canistră cu benzină, ameninţând că dă foc clădirii. "Le-a cerut să iasă afară şi poliţiştilor, care în urma unei convorbiri telefonice efectuate de aceştia cu comisarul-şef Crişan Liviu s-au retras de-o parte", se arată în rechizitoriu. Potrivit procurorilor, Khairat Chikhess a luat un cuţit dintr-o cameră şi s-a repezit să-l lovească pe reprezentantul firmei de leasing, însă nu a reuşit deoarece a intervenit Legian. "Poliţistul l-a prins de încheietura mâinii pe învinuit pentru a-l dezarma întrucât a refuzat să-i dea de bună voie cuţitul. Potrivit susţinerilor sale şi ale persoanelor prezente, Khairat Chikhess s-a opus dezarmării, efectuând mişcări din încheietura mâinii în care avea cuţitul, în toate direcţiile, pentru a reuşi să scape", se arată în rechizitoriu. Certificatul medico-legal arată că Legian a avut la mână "multiple excoriaţii" care au avut nevoie de trei-patru zile de îngrijiri medicale. Sirianul a depus plângere şi împotriva lui Legian pentru abuz în serviciu, plângere soluţionată cu neînceperea urmăririi penale. Instanţa a stabilit următorul termen în procesul de ultraj pentru 6 decembrie, când va mai fi audiat un martor.

 

 

Comenteaza