Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost arestat

Fostul deputat Alin Trăşculescu a fost arestat
Fostul deputat Alin Trăşculescu, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, a fost arestat, a decis, joi, Tribunalul Bucureşti, care a admis cererea în acest sens formulată de procurorii anticorupţie.

Tribunalul Bucureşti (TB) a judecat, joi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de înlocuire a măsurii preventive a lui Trăşculescu, respectiv a interdicţiei de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor cu cea de arest preventiv.

Instanţa a admis solicitarea procurorilor, astfel că fostul deputat va fi cercetat în stare de arest.

Potrivit deciziei instanţei, măsura arestării preventive pentru 29 de zile se va lua din momentul încarcerării fostului deputat.

Decizia TB de joi nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorul DNA prezent la şedinţa de judecată a cerut instanţei arestarea preventivă a lui Trăşculescu invocând trei argumente esenţiale din anchetă. Primul se referă la starea de spaimă a denunţătorului Mircea Alexandru Vintilescu, care a venit "îngrozit la DNA" pentru că "trebuie să returneze o şpagă unui deputat". Procurorul a arătat că denunţătorul Vintilescu era într-o stare avansată de temere atunci când a făcut denunţul la DNA, după ce anunţase şi poliţia că recuperatorii l-au căutat acasă.

Al doilea argument care să probeze "îndrăzneala infracţională a deputatului" a fost acela că Trăşculescu "a tocmit" două persoane, martori în cauză, care să se ocupe de paza şi supravegherea întâlniriloer sale cu Calotă şi Vintilescu.

"Îndrăzneala infracţională a acestuia rezidă şi din tocmirea a două persoane, Puiu Corneliu şi Dudeac, care să-i asigure paza şi supravegherea întâlnirilor sale. (...) El a asigurat această pază inclusiv la sediul său de partid, unde la momentul final aştepta confirmarea primirii banilor de către Calotă", a spus procurorul.

Al treilea argument prezentat de procuror în faţa instanţei a a fost că anchetatorii DNA au fost şi ei contrafilaţi de cele două persoane angajate de Trăşculescu, ceea ce denotă şi mai mult gravitatea faptelor comise de fostul demnitar.

"Autoturismele DNA au fost luate în primire şi urmărite mai bine de şase ore de către oamenii angajaţi de Trăşculescu. (...) Doi martori au recunoscut până la acest moment că au fost instruiţi să depună mărturie mincinoasă şi inclusiv să falsifice documente pe care doreau să le depună chiar în acel moment la dosarul pe care îl instrumentau", a mai arătat procurorul.

Anterior, avocaţii fostului deputat Alin Trăşculescu au cerut Tribunalului Bucureşti să constate că nu această instanţă are competenţa legală de a judeca cererea procurorilor DNA de înlocuire a interdicţiei de a părăsi ţara cu arestul, ci Tribunalul Vrancea, motivând că în Vrancea a fost făcut flagrantul. Cererea a fost respinsă de instanţă, care continuă dezbaterile în acest dosar.

TB a admis, luni, o cerere a DNA de schimbare a termenului stabilit pentru 4 decembrie de soluţionare a cererii de înlocuire a măsurii preventive în cazul fostului deputat PDL Alin Trăşculescu, instanţa admiţând-o şi stabilind ca termen data de joi, 29 noiembrie.

Procurorii anticorupţie au solicitat, luni, Tribunalului Bucureşti preschimbarea termenului de judecată dat de către instanţă în cazul cererii de înlocuire a măsurii preventive a fostului deputat Alin Trăşculescu din interdicţia a de a părăsi ţara pe perioada cercetărilor cu cea de arest preventiv.

DNA a transmis în 22 noiembrie Tribunalului Bucureşti solicitarea de arestare preventivă a lui Trăşculescu.

Fostul deputat Alin Trăşculescu este cercetat de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din trafic de influenţă. Ulterior, procurorii au extins cercetările în cazul lui Trăşculescu şi pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, noile acuzaţii fiindu-i aduse la cunoştinţă în 22 noiembrie.

Propunerea de arestare preventivă a lui Alin Trăşculescu a fost formulată după ce în 20 noiembrie acesta a demisionat din funcţia de deputat.

Alin Trăşculescu a fost reţinut din 11 noiembrie până în 12 noiembrie, în jurul orei 6.00. El a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei după ce a expirat ordonanţa de reţinere emisă pe numele lui de procurorii anticorupţie.

În 13 noiembrie, DNA a solicitat Camerei Deputaţilor, prin Ministerul Justiţiei, să avizeze cererea de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu. În 16 noiembrie, Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat cererea anchetatorilor.

Potrivit documentului trimis de anchetatori la Parlament, în perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2012, Alin Silviu Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul (denunţător) Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei, în patru tranşe - de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei şi 200.000 de lei.

Ulterior, Trăşculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi primească în două tranşe, de 50.000 de lei şi, respectiv, 1.050.000 de lei.

"Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor SC Vega 93 SRL, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu SC Aquaform SRL, administrată de martorul denunţător Vintilescu Mircea Alexandru", scriu anchetatorii în documentul citat.

De asemenea, în 6 noiembrie, Trăşculescu l-ar fi determinat pe Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL şi firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat pentru a putea fi folosit în scopul efectuării plăţii şi a justificării în evidenţele contabile ale celor două societăţi.

De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că, în perioada august - noiembrie, Marian Valeriu Calotă, l-ar fi constrâns prin ameninţare pe Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trăşculescu în schimbul intervenţiilor promise.

Potrivit anchetatorilor, Trăşculescu şi Calotă s-ar fi întâlnit în 10 noiembrie, în municipiul Focşani, cu Vintilescu pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranşă din cei 1,1 milioane de lei ceruţi.

Trăşculescu i-ar fi spus lui Vintilescu să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL.

Calotă a fost prins în flagrant delict, în 10 noiembrie, în jurul orei 20.40, după ce a primit banii de la Vintilescu.

După aproximativ 20 de minute, Trăşculescu a fost oprit pe strada Independenţei din Focşani, pentru percheziţie corporală, fiind de asemenea percheziţionat şi autoturismul deputatului PDL.

Procurorii DNA susţin în referatul prin care cer arestarea lui Alin Trăşculescu că deputatul i-a cerut denunţătorului său 200.000 de euro chiar în Parlament, într-o sală a grupului PDL.

De asemenea, Trăşculescu îi spunea denunţătorului că bate la uşă campania electorală şi că are nevoie de 200.000 de euro, percepţia denunţătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenţei sale.

 

Etichete
Comenteaza