Fostul prefect Călin Platon a fost eliberat

Fostul prefect Călin Platon a fost eliberat
Platon va ieşi din arestul IPJ Cluj în cursul zilei de astăzi, după efectuarea tuturor formalităţilor.
Instanţa a decis în urmă cu câteva minute, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea de a nu părăsi ţara.

Avocatul lui Platon, Tiberiu Ban, a susţinut că după întocmirea rechizitoriului şi trimiterea în judecată a nu mai există motive pentru care clientul său să nu poată fi judecat în stare de libertate.

Având ultimul cuvânt, Platon a spus că a avut o comportare exemplară în cei 50 de ani de viaţă de până acum. „Bărbăteşte şi cu demnitate voi suporta rigorile legii”, a menţionat fostul prefect. Acesta a adăugat că cele 53 de zile de când este după gratii l-au uzat fizic şi moral.

Călin Platon a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii august, după ce a provocat un accident de circulaţie soldat cu moartea unui bebeluş. Fostul prefect circula cu maşina, având permisul suspendat, pe bulevardul 1 Decembrie din Cluj-Napoca, şi a surprins o mamă care cobora cu căruciorul în care se afla un bebeluş, de pe trotuar pe trecerea de pietoni. Bebeluşul a murit în urma impactului iar mama a trebuit să fie operată la picior.

Comenteaza