Fostul viceprimar Boros Janos a încetat din viaţă

Fostul viceprimar Boros Janos a încetat din viaţă
Fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, Boros Janos, în vârstă de 64 de ani, a încetat din viaţă ieri după-amiază, în urma unei lungi suferinţe.

În cei 12 ani din era primarului Gheorghe Funar, Boros Janos a luptat pentru afirmarea identităţii maghiare în municipiu, transmite cotidianul de limbă maghiară Szabadsag. Boros a deţinut funcţia de viceprimar al Clujului în perioada 2000-2008. De asemenea, a activat în conducerea UDMR Cluj şi a fost unul dintre liderii comunităţii romano-catolice.

Boros Janos a fost şi unul dintre cei mai longevivi politicieni din administraţia locală, fiind consilier local în Cluj-Napoca încă din 1992. ZIUA de CLUJ transmite condoleanţe familiei îndoliate.

(D.E.)

 

Comenteaza