Franks, FMI: România nu trebuie să fie următoarea victimă a pieţelor

Franks, FMI: România nu trebuie să fie următoarea victimă a pieţelor
Protecţia României faţă de instabilitatea pieţelor financiare nu trebuie să fie perfectă, ci suficientă pentru ca ţara să nu devină printre cele mai vulnerabile şi următoarea victimă a pieţelor, a declarat miercuri Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România.

El a spus că, de obicei, pieţele se întreabă care este următorul stat care va cădea şi le vânează pe cele vulnerabile. Un astfel de scenariu s-a întâmplat deja în ţări precum Grecia, Portugalia şi Irlanda.

În cazul României, pentru a preveni un astfel de scenariu, protecţia faţă de instabilitatea pieţelor nu trebuie să fie perfectă, dar suficientă pentru ca ţara să nu devină cea mai vulnerabilă şi următoarea victimă.

"Uneori este imposibil să previi în totalitate o situaţie în care un hoţ vrea să-ţi fure maşina sau să-ţi spargă casa. Dar cei mai mulţi hoţi sunt leneşi. Se uită la cea mai uşoară metodă de a fura, astfel că maşina ta nu ar trebui să aibă cel mai bun sistem de protecţie, ci ar trebui să aibă unul, pentru că oricum hoţul se va îndrepta în altă parte", a spus Franks, prezent la Bucureşti la o conferinţă pe tema redresării economice a României.

Oficialul FMI a arătat că politica economică din România trebuie să vizeze trei domenii principale pentru a preveni situații în care să devină o victimă a piețelor.

Primul se referă la eliminarea celor mai importante slăbiciuni ale economiei, al doilea la asigurarea unor fonduri tampon (buffers) prin care sistemul financiar să fie protejat, iar al treilea vizează respectarea strategiei pe termen lung.

În ceea ce priveşte primul punct, cel a slăbiciunilor, Franks a arătat că situația României din prezent este una bună, în special în comparație cu cea de acum trei ani.

"Am avut deficitul fiscal care amenința să explodeze, deficitul de cont curent ajunsese la 13-14% din PIB şi existau riscuri că sectorul financiar urma să fie lovit foarte tare. După trei ani, cred că trebuie să fim mulțumiți că vedem că aceste vulnerabilități au fost redresate în mod substanțial", a spus Franks.

În ceea ce priveşte crearea unor fonduri tampon, Franks a făcut analogie cu un documentar despre evoluția protecției la maşinile din Formula 1.

El a spus că atunci când maşinile au început să fie create pentru viteză, riscul a crescut, astfel că mecanicii au construit maşini cu mai mult fier, care ofereau o protecţie exterioară mai mare. Noua metodă nu a ajutat, pentru că, deşi maşina nu era afectată după impact, şocul era absorbit chiar de şofer.

"Fondurile tampon din economia românească în faţa crizei trebuie să fie similare cu sistemul actual de protecţie din Formula 1 în care, deşi maşina este aproape zdrobită în urma unui accident, şocurile sunt absorbite, iar şoferul este apărat. (...) Situaţia din România de acum nu este perfectă, dar este relativ bună. Prima de risc este cu mult mai mică decât în multe ţări. În urmă cu trei ani, nu puteai spune asta. Era una din cele mai mari din Europa", a mai spus Franks.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale se află în România în perioada 25 octombrie - 7 noiembrie pentru a treia evaluare a acordului stand-by. Cele mai importante teme de discuţie cu autorităţile române vizează construcţia bugetului pe anul viitor şi reforma companiilor de stat.

 

Comenteaza