Franţuzoiacă, prinsă beată la volan în Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Aug 2018, 12:34
- Eveniment
- Ascultă știrea

O tânără, cetăţean francez, este cercetată de poliţiştii din Cluj-Napoca pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
La data de 3 august, în jurul orei 00.10, poliţiştii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Cluj-Napoca, o femeie în vârstă de 28 de ani, cetăţean francez, care conducea un autoturism deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Concentraţia de alcool, măsurată cu aparatul etilotest, a scos în evidenţă faptul că femeia avea peste 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care aceasta a fost condusă la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.