Fratele lui Guşă, despăgubit de instanţă

Fratele lui Guşă, despăgubit de instanţă
Tribunalul Cluj i-a acordat lui Ioan Guşă, fratele politicianului Cozmin Guşă, 75.000 de euro despăgubiri pentru tratamentul efectuat în străinătate după accidentul de muncă din 2007 de la combinatul Mechel Câmpia Turzii.
Ioan Guşă, în vârstă de 59 de ani, a suferit arsuri pe 70% din suprafaţa corpului în urma accidentului de muncă din octombrie 2007. Atunci a fost transportat de urgenţă la Bucureşti, unde medicii nu-i dădeau şanse de supraviţuire, motiv pentru care fratele său, Cozmin Guşă, a decis să-l ducă la clinica AKH din Viena, unde i s-au efectuat mai multe grefe de piele. După întoarcerea în ţară, Guşă a cerut să i se deconteze 85.000 de euro pentru tratament şi 15.000 de euro pentru transportul cu avionul sanitar. Pe lângă acestea, a solicitat şi plata materialelor sanitare şi salariul până la pensionarea medicală. Tribunalul Cluj a admis decontarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a sumei de 75.000 de euro. Sentinţa poate fi atacată la Curtea de Apel.
Comenteaza