Video FSB a publicat imagini cu femeia care ar fi ucis-o pe Dariei Dughina

FSB a publicat imagini cu femeia care ar fi ucis-o pe Dariei Dughina
| Foto: captura video

Serviciul de securitate al Federației Ruse a distribuit, luni, în spațiul public, informații și imagini despre Natalia Vovk, femeia considerată autoarea atentatului în care a murit Daria Dughina.

FSB a publicat o înregistrare video în care apare presupusa autoare a atentatului în care a murit fiica lui Aleksandr Dughin.

Serviciul de securitate al Federației Ruse susține că Daria Dughina ar fi fost asasinată de Natalia Vovk, născută în 1979, membră a serviciilor secrete ucrainene, care a planificat atentatul timp de o lună, iar imediat după comiterea lui a părăsit Rusia, plecând către Estonia.

Aceasta ar fi sosit în Rusia pe 23 iulie 2022, împreună cu fiica sa Sofia Şaban, născută în 2010. ''În ziua crimei, Vovk şi Şaban au participat la festivalul de muzică şi literatură 'Tradiţii', unde Daria Dughina a fost prezentă ca oaspete de onoare'', a stabilit serviciul secret rus.

''Pe 21 august, după explozia amorsată de la distanţă asupra autoturismului Toyota Land Cruiser condus de Dughina, Vovk şi fiica sa au plecat (din Rusia) prin regiunea Pskov către Estonia'', detaliază FSB.

Comenteaza