Funeriu anunţă "mutaţii profunde" în învăţământ, de la toamnă

Funeriu anunţă
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, spune că marile schimbări trebuie făcute în universităţi.

"În învăţământul superior se vor produce din toamna mutaţii profunde. Când vrei să faci reformă într-un sistem schimbi centrii de putere, nu faci reforme periferice. Iar centrii de putere ai învăţământului din România se află în universităţi", a spus Daniel Funeriu la postul public de televiziune, citat de Mediafax.

El a mai precizat că în universităţi este nevoie de o schimbare puternică. Ministrul a dat exemplul Universităţii Politehnice şi al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, care au anunţat că intenţioneaza să fuzioneze.

Comenteaza