Funeriu: Închiderea a aproximativ 1.500 de şcoli în ultimul an reprezintă ieşirea din minciună

Funeriu: Închiderea a aproximativ 1.500 de şcoli în ultimul an reprezintă ieşirea din minciună
Aproximativ 1.500 de şcoli au fost închise în ultimul an, acestea neputând fi numite unităţi de învăţământ, ci ghetouri educaţionale, a declarat astăzi pentru Mediafax ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, precizând că închiderea acestor şcoli reprezintă "ieşirea din minciună".

"O cifra finală privind reţeaua şcolară vom avea la 12 septembrie, pentru că mai sunt unele mici modificări. În anul şcolar 2009-2010 aveam 8.741 de şcoli cu personalitate juridică. Preconizăm pentru începutul anului şcolar 2011-2012 un număr în jur de 6.500 de unităţi cu personalitate juridică, deci acest lucru înseamnă număr de personalităţi juridice redus cu 25 la sută. În mandatul meu am închis aproximativ 1.500 de unităţi care nu puteau fi numite şcoli, ci ghetouri educaţionale", a spus Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei a precizat că reducerea cu aproape 25 la sută a unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică înseamnă de fapt reducerea funcţiilor de conducere, respectiv directori, directori adjuncţi, secretare, contabili, personal care nu este implicat în procesul de învăţământ, a explicat ministrul Educaţiei.

"Poţi să faci exact acelaşi lucru cu un număr mai mic de funcţii de conducere, mai puţini directori, mai puţini directori adjuncţi, mai puţini contabili, mai puţin personal care nu este implicat direct în procesul de învăţământ. Am văzut că uneori se urlă isteric din partea opoziţiei că se închid şcoli. Da, aşa este, dispar structuri administrative - nu mă refer la săli de clasă - care toacă bani. De ce trebuie să existe două şcoli situate vizavi, cu număr mic de elevi, dar care fiecare are director, director adjunct, secretară, contabil? Inutil. Bani tocaţi. Aşa se răsplătea o anumită clientelă politică, pe care eu am refuzat-o, ea nefiind în interesul învăţământului. Am refuzat ca ea (clientela politică, n.r.) să consume banii care sunt destinaţi elevilor", a mai spus Funeriu.

El a adăugat că îşi asumă închiderea şcolilor pentru că, în opinia sa, asta înseamnă "ieşirea din minciună".

"Ieşirea din minciună este durereoasă, cum probabil a fost şi rezultatul de la bacalaureat, în primă instanţă, dar care apoi a fost salutat de foarte multă lume. Aşa este şi cu închiderea şcolilor. Asumarea acestui lucru reprezintă ieşirea din minciună", a mai spus Daniel Funeriu.

Ministrul Educaţiei consideră că este mai bine ca un elev să fie transportat în condiţii de maximă securitate la o şcoală aflată la câţiva kilometri de casă dar unde se face carte, decât să fie menţinut lângă casă şi să înveţe în "unităţi care seamănă cu ghetorile" şi în care predau cadre didactice necalificate.

"Care este oportunitatea educaţională a unui elev care merge la şcoala situată la 500 de metri de casă, dar aceasta este vetustă, cadrele didactice sunt necalificate sau prost calificate, merge într-o clasă în care învaţă simultan clasele I, a II-a, a III-a, a IV-a, faţă de oportunitatea educaţională a acestui copil transportat în condiţii absolut decente. Este exclus să închidem şcoli unde nu poate fi asigurat transportul. Deci, oportunitatea educaţională a acelui copil faţă de oportunitatea educaţională a unui copil pe care îl transporţi un kilometru sau doi, în condiţii decente, repet, într-o clasă în care învaţă cu 15-20 de copii, cu un cadru didactic calificat. Asta este minciuna care a fost spusă românilor de mult timp, şcoli care nu produceau nimic altceva decât oportunităţi educaţionale scăzute pentru copii", a mai spus ministrul Daniel Funeriu.

El a precizat că îşi asumă închiderea şcolilor care nu îşi aveau rostul, considerând că toţi copiii români au dreptul de educaţie de calitate.

"Îmi asum acest lucru. Sigur el poate să pară muniţie electorală pentru opoziţie. Funeriu închide şcoli. Da, Funeriu închide ghetourile educaţionale. Pentru că toţi copiii români au dreptul de educaţie de calitate. În noul an şcolar aproape că a dispărut învăţământul simultan la gimnaziu. În locuri foarte izolate sigur că învăţământul simultan nu va putea dispărea încă", a mai declarat Funeriu.

Ministrul Educaţiei a afirmat că în şcolile închise au fost abuzuri şi de alt tip, fiind făcute "investiţii faraonice" în unităţile de învăţământ care urmau să nu mai aibă elevi.

"Repet, poate fi utilizat acest lucru ca muniţie electorală, dar românii nu mai pot fi minţiţi perpetuu. Cred că ăsta este adevărul şi trebuie asumat. O şcoală cu personalitate juridică poate avea mai multe structuri. O şcoală de comună care are şcoli în mai multe sate, dar cu o singură conducere. Nu interesele meschine politice trebuie să decidă ceea ce se întâmplă în şcoală, nu putem accepta tot felul de structuri", a mai spus Daniel Funeriu.

Echipa Ministerului Educaţiei a început evaluarea reţelei şcolare în octombrie 2010. Ministrul Daniel Funeriu a precizat că reţeaua şcolară este la nivelul autorităţilor locale, iar acestea au un cuvânt foarte important de spus.

Comenteaza