Gabriel Oprea, de Ziua Pompierilor: Numărul intervenţiilor în situaţii de urgenţă s-a dublat în ultimii cinci ani

Intervenţiile au constat în stingerea incendiilor, acordarea de asistenţă medicală de urgenţă, acţiuni de protecţie a populaţiei sau misiuni pentru salvarea persoanelor aflate în situaţii critice, peste 3.900 de vieţi fiind salvate numai în acest an, a mai spus Oprea.
La ceremonia desfăşurată pe platoul de la Monumentul Eroilor Pompieri, premierul Victor Ponta a înmânat distincţia "Pompierul de onoare al anului" plutonierului Valerian Dumitru Taban, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Maior Constantin Ene" al judeţului Bacău, pentru participarea la intervenţiile complexe de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă desfăşurate pe parcursul acestui an.
De asemenea, vicepremierul Gabriel Oprea a oferit distincţia "Salvatorul de onoare al anului" plutonierului major Dorel Ciprian Guşilă, de la Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" Botoşani, pentru profesionalismul şi prezenţa de spirit dovedite în acţiunea de salvare a două persoane căzute într-un puţ, la o adâncime de peste 16 metri.La acelaşi eveniment, Ponta şi Oprea au primit în dar de la oficialii IGSU câte o cască şi un topor de pompier personalizate, simboluri ale acestui serviciu de intervenţie.
Ceremonia a fost perturbată, pentru câteva zeci de secunde, de un fost angajat al ISU, care a protestat întinzându-se pe jos în faţa asistenţei, pe platoul de la Monumentul Eroilor Pompieri. Bărbatul, fost pompier, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a protestat astfel pentru că ar fi fost concediat de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în 2011, potrivit unor surse.
Incidentul s-a produs la puţin timp după ce premierul Victor Ponta a depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor Pompieri.
Protestatarul a fost ridicat de jandarmi şi scos din zona ceremoniei la care mai asistau, între alţii, secretarii de stat Raed Arafat şi Ilie Botoş şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită în fiecare an la 13 septembrie, dată la care, în 1848, a avut loc bătălia de la Dealul Spirii.