GALERIE FOTO Solidaritate pentru viaţa unui copil

GALERIE FOTO Solidaritate pentru viaţa unui copil
Opt fotografi clujeni şi-au reunit lucrările într-o expoziţie specială vernisată în cafeneaua Zorki.

Expoziţia foto caritabilă vernisată ieri la Zorki Photo Cafe îşi propune să ajute la salvarea vieţii unui copil din Satu Mare, bolnav de cancer. O parte dintre lucrările puse la bătaie de organizatorii expoziţiei au fost deja vândute, altele mai pot fi admirate şi cumpărate din cafenea.

Lucrările au ca temă copilăria ghiduşă, inocenţa celor mici şi simplitatea miraculoasă a florilor de primăvară. Cei opt fotografi clujeni care le semnează sunt Radu Pădurean, Ioana Tohat, Eugen Maleş, Nora Szabo, Dan Tăuţan, Dia Somogyi, Marius Groza şi Sebastian Vaida. La licitaţia de aseară au participat câteva zeci de persoane, în marea lor majoritate tineri. "Aş fi vrut sincer ca această expoziţie să nu fi avut loc sau să fie într-un alt fel de cadru, însă acum suntem aici pentru că un om mic are nevoie de noi", a declarat editorialistul ZIUA de CLUJ Octavian Hoandră. "Cred că avem obligaţia ca în zilele acestea foarte triste pentru România să dăm dovadă de solidaritate. Aş vrea să reuşim în încercarea noastră de a-l ţine pe acest micuţ în viaţă, să îi ajutăm pe el şi pe părinţi să treacă spre ziua de mâine. În numele colegului Rareş Bogdan şi al prietenilor Andrei Cionca şi Călin Mitică am cumpărat patru dintre aceste mici capodopere, cu suma de 4.000 de lei cu care sperăm să îl sprijinim pe acest copil", a mai spus Hoandră. Alt cumpărător care şi-a rezervat o lucrare este Vasile G. Dâncu, de la Editura Eikon.

"Apreciez foarte mult solidaritatea umană, sacrificiul pe care îl faceţi pentru acest copil", a spus medicul Ştefania Neamţu, şefa secţiei de Oncopediatrie a Institutului Oncologic I. Chiricuţă din Cluj. Potrivit specialistei, la mai puţin de trei ani copilul nu avusese nici o boală, însă, dintr-o dată, părinţii au aflat că are o tumoră de gradul 4, avansată, însă tratabilă. "În acest moment, şansele lui sunt de 50%, dar dacă ar fi tratat după metode mai avansate, tratamente pe criterii genetice sau de biologie moleculară, care nu se practică la noi în ţară, ar avea mai multe speranţe de vindecare sau recuperare", a precizat specialistul. Băieţelul este singurul copil al lui Aurelian Lucian şi al Cristinei Paula Tomşa, din localitatea Amati, comuna Păuleşti, judeţul Satu Mare. Au aflat de boala cumplită în luna octombrie 2008, după ce s-au prezentat la un medic pentru că Raul avea o vânătaie la ochiul stâng.

De la medicul de familie au ajuns la Spitalul de Urgenţă Satu Mare, secţia Oftalmologie copii, apoi la Spitalul de Urgenţă din Cluj şi, în cele din urmă, în decembrie 2008, la Institutul Oncologic Ion Chiricuţă din Cluj, unde au aflat că micuţul are neuroblastom în stadiul IV, mai exact o tumoră de aproximativ şapte centimetri lângă rinichiul stâng. Raul Tomşa a fost externat apoi pentru completarea investigaţiilor în Portugalia, la institutul IPO din Lisabona. Singura şansă de recuperare sau vindecare a băiatului este un transplant de celule stem. Costurile deplasării pentru investigaţii sunt suportate de către familie, prin primirea unor donaţii, dar pentru transplantul de celule stem, ei mai trebuie să strângă 20.000 de euro. Detalii despre situaţia lui Raul pot fi găsite accesând pagina de internet www.raultomsa.ro.

Se pot face donaţii şi la bancă

Cei care vor să dea o mână de ajutor la strângerea fondurilor necesare salvării micuţului Raul pot să depună bani în cont, pe numele Cristina Paula Tomşa, la Banca Intesa Sanpaolo România SA, Sucursala Satu Mare, Soarelui. IBAN: RO63WBAN2511000060800794 - RON, RO43WBAN2511022060800794 - EUR. SWIFT / BIC : WBANRO22XXX.

 

Comenteaza