Gheboasă, apărat de o asociație pentru drepturile romilor: Singura sancțiune posibilă poate fi aplicată de public, NU de o instituție militarizată

Gheboasă, apărat de o asociație pentru drepturile romilor: Singura sancțiune posibilă poate fi aplicată de public, NU de o instituție militarizată
| Foto: https://www.facebook.com/PlatformaAresel/

Trapperul Gheboasă a fost amendat la câteva zile de la concert de jandarmii clujeni pentru "proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare" în timpul reprezentaţiei din cadrul festivalului UNTOLD.

Platforma Aresel, care militează pentru drepturile cetăţenilor de etnie romă, anunţă, miercuri, că va sesiza CNCD pentru posibilă discriminare comisă de Jandarmeria Cluj împotriva cântărețului Gabriel Gavril, cunoscut sub numele de Gheboasă.

Organizaţia susţine că este singurul dintre artiştii amendaţi la UNTOLD, sau la alte manifestări de acelaşi fel, deşi mulţi artişti consacraţi au mesaje ”rasiste, sexiste, denigratoare şi revoltătoare”. Organizaţia recunoaşte, însă, că mesajul transmis de Gheboasă este ”rasist şi sexist”.

”Aresel va sesiza CNCD pentru posibilă discriminare comisă de jandarmeria din Cluj împotriva artistului Gheboasă în urma prestaţiei sale din cadrul festivalului UNTOLD (...) Considerăm că decizia Jandarmeriei de a se băga în acest caz foarte mediatizat este ori una profund discriminatorie ori doar un exerciţiu de PR şi vigilenţă (sau ambele)”, au scris, miercuri, pe Facebook, reprezentanţii Aresel.

"Din știința noastră, relativ limitată în acest domeniu, nu am auzit până acum de aplicarea unei asemenea sancțiuni unui artist pentru versurile pe care le-a folosit – nici pentru rasism, sexism, homofobie - larg răspândit în repertoriul unor artiști consacrați, apreciați de publicul larg și promovați în mass-media.

De aceea, suntem curioși să vedem amenzile aplicate de aceștia celor de la Paraziții după concertele lor sau, mai recent, amenzile aplicate pe acest articol de lege altor artiști de trap de o altă etnie decât Gheboasă. Nu de alta, dar știm ca sunt mulți alți artiști ce au versuri cel puțin la fel de rasiste, sexiste, denigratoare și revoltătoare. Noi vom cere oficial Jandarmeriei să ne transmită punctual în ce alte astfel de cazuri au mai decis până acum că trebuie amendat artistul.

De asemenea vom scrie o petiție către CNCD să vedem dacă și ei ne împărtășesc opinia că decizia Jandarmeriei de a-l sancționa pe artist este una profund discriminatorie pe criteriu etnic.

Sigur, asta nu îl scuză pe Gheboasă, textul pe care l-a folosit e rasist și sexist în opinia specialiștilor consultați de noi, dar e treaba jandarmeriei să judece asta? Totuși, singura sancțiune posibilă în astfel de situații poate fi cea aplicată de publicul artistului, nu de o instituție militarizată", transmit reprezentanţii Aresel

loading...
Comenteaza