"Ghetoul" de la fabrica Iris, la un pas să ia foc
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Iul 2018, 13:15
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un nou incendiu era pe cale să izbucnească marți pe șantierul ansamblului rezidențial Iris din Cluj, la numai câteva luni după ce în același perimetru, înțesat de deșeuri și bântuit de oamenii străzii, a luat foc una dintre clădirile lăsate de izbeliște de dezvoltator. Acesta nu asigură securitatea și monitorizarea șantierului, iar autoritățile nu se implică așa cum s-ar cuveni.
“Dintr-o dată cartierul a fost învăluit în fum. Am observat o boschetar cu o țigară în gură, mă gândesc că de la el s-a pornit. Au venit cei de la șantier să stingă sursa, dar fără apă, fără extinctor, nimic, apoi unul dintre șefii de la lucrări”, relatează unul dintre locuitorii din zonă.
Perimetrul este înțesat de bălării care au crescut în neștire, iar la câțiva metri se află un „punct gospodăresc” deschis și nesecurizat, în zona căruia sunt aruncate noaptea materiale de construcții, canapele din burete și alte obiecte inflamabile.
Acum șase luni o clădire de pe șantierul ansamblului a luat foc, incendiul fiind semnalat de un grup de copii care se jucau acolo. Locuitorii au apelat de urgență serviciul 112. “Toată clădirea era în flăcări. Ardeau cartoane și cauciucuri”, spuneau martorii oculari. La fața locului au venit două mașini de pompieri și două echipaje de poliție, focul fiind stins în cele din urmă.
Clădirea dezafectată care a luat foc aparține de fosta fabrică de porțelan Iris, locație în care se construiește un ansamblu imobiliar. Lângă aceasta se află depozitul de materiale de construcții pentru viitoarele blocuri, dar și diferite materiale depozitate în aer liber. Dacă pompierii nu izolau focarul, incendiul se putea propaga la nivelul întregului ansamblu imobiliar.
Proprietarii incintei, cei care ridică blocurile de locuințe, nu asigură paza și securitatea zonei, astfel că acest perimetru a devenit în ultima perioadă un depozit de deșeuri de plastic, cauciuc și componente de mașini, care ajung inclusiv pe trotuare și pe carosabil, un pericol permanent de incendiu și un veritabil focar de infecție, prin prezența oamenilor străzii și a câinilor comunitari.
Garda Națională de Mediu și Primăria Cluj-Napoca au comunicat că, în urma unor acțiuni de control repetate, proprietarii terenului, societățile Geromed Delta și Fair Apartments, au fost sancționate cu amenzi de 8.500 de lei.
Primăria a dispus efectuarea de lucrări de curăţenie şi întreţinere în perimetrul aferent imobilului şi curtea imobilului şi pe căile de acces, trotuare, alei, rigole, partea carosabilă din dreptul imobilului, amenajarea rampei de spălare (platformă betonată cu sistem de colectare a apei racordat la canalizare sau fosă septică și pompă de apă sub presiune) a autovehiculelor și utilajelor, conform planșei organizării de șantier, împrejmuirea corespunzătoare a organizării de șantier, colectarea selectivă a deșeurilor generate.
Primele amenzi s-au aplicat pentru neamenajarea rampelor de spălare a autovehiculelor și utilajelor în organizările de șantier, iar la următorul control, pentru neasigurarea curățeniei în incinta șantierului și în apropierea acestuia, respectiv pentru murdărirea carosabilului.