Grecia e în ZONA ROŞIE de la miezul nopții. Românii stau cu miile la coadă ca să intre în țară pentru a evita CARANTINA

Grecia e în ZONA ROŞIE de la miezul nopții. Românii stau cu miile la coadă ca să intre în țară pentru a evita CARANTINA
| Foto: BBC

Mulți români și-au scurtat vacanțele programate în Grecia şi revin în grabă mare acasă pentru a evita carantina. De la miezul nopţii, cei care se întorc în vacanţă din statul elen şi sunt nevaccinaţi intră automat în carantină.

Mii de români care vin din Grecia au așteptat ore în șir, sâmbătă, să intre în țară, ca să evite carantina, întrucât de la 1 august această țară va fi în zona roșie pe lista țărilor cu risc epidemiologic.

Potrivit Poliției de Frontieră, se înregistrează aglomeraţie la punctul de trecere de la Vama Veche, unde autoturismele aşteaptă o oră şi 20 de minute pentru intrarea în ţară, dar şi la Calafat, unde la intrarea în ţară timpul de aşteptare este de 70 de minute.

La punctul de trecere a frontierei Giurgiu se intră în ţară pe 7 artere, iar timpul de aşteptare este de 50 de minute.  

Pentru zona roșie se impune carantina de 14 zile pentru persoanele care sosesc în România, excepțiile fiind:
- persoanele vaccinate anti-COVID cu schemă completă de cel puțin 10 zile,
- persoanele care au fost infectate cu coronavirus în ultimele 180 de zile și nu mai devreme de ultimele 14 zile
- copiii până la vârsta de 6 ani, iar cei de 6-16 ani cu prezentarea unui test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore.

Comenteaza