Grevă spontană: Ieri CFR-iştii, azi poştaşii

Grevă spontană: Ieri CFR-iştii, azi poştaşii
Circa 100 de poştaşi din Cluj-Napoca au intrat în grevă spontană, azi dimineaţă, nemulţumiţi fiind de condiţiile în care sunt nevoiţi să lucreze.

Poştaşii au venit la ora 07.30 la servici, iar la ora 09.00 au refuzat să plece pe teren de la Oficiul de Distribuire al Corespondenţei. Oamenii sunt nemulţumiţi că au rămas prea puţini în urma diponibilizărilor şi au mai mult de lucru, salariile sunt mici (n.red. până în 1000 de lei), iar traseele pe care trebuie să le străbată zilnic sunt mari. Picătura care a umplut paharul a fost, totuşu, faptul că nu li s-a mai decontat transportul în comun pe o linie de autobuz.

Poştaşii negociază în aceste momente cu Ovidiu Secară, directorul Poştei Române, filiala Cluj. Acesta le-a promis că problema decontului va fi soluţionată şi se vor angaja încă 12 oameni.

Dacă promisiunile nu vor fi respectate, poştaşii vor relua, luni, protestele.

UPDATE: Poştaşii au reluat lucrul pentru că, spun ei, mai sunt de distribuit pensii şi ajutoare sociale.

Mai mult de zece trenuri care trebuiau să plece ieri dimineaţă din Gara Cluj-Napoca au fost blocate de protestul spontan de la CFR, care au cerut să li se mărească salariile. Zeci de călători au aşteaptat nemulţumiţi pe peroane. După 2 ore de protest al feroviarilor, trenurile au pornit în cursă, dar au ajuns la destinaţie cu întârzieri.

Comenteaza