Horoscopul zilei. Berbecii pot face planuri de viitor, acestea se vor realiza cu siguranţă
- Scris de Mihaela Ursan
- 20 Iul 2011, 11:24
- Eveniment
- Ascultă știrea
Berbec:Aveţi o capacitate de comunicare foarte bună şi rezolvaţi mai uşor toate problemele. Aveţi succes în societate şi în toate activităţile legate de cămin. Puteţi face planuri de viitor, pentru că aveţi idei excelente, pe care vi le apreciază atât partenerul de viaţă, cât şi partenerii de afaceri.
Taur: Puteţi rezolva o problemă financiară care vă frământă de multă vreme. S-ar putea ca dimineaţa să vi se propună o colaborare. Este momentul să vă consolidaţi relaţiile de prietenie şi de afaceri.
Gemeni: Este o zi destul de dificilă, în care aveţi multe de rezolvat. Principala problemă s-ar putea să fie de natură financiară, dar vă sfătuim să nu vă faceţi griji. Sunteţi hotărât şi plin de energie, aşa că reuşiţi să faceţi faţă tuturor activităţilor.
Rac: Dimineaţa sunteţi hotărât să faceţi câteva schimbări în cămin, dar nu sunteţi sigur că partenerul de viaţă va fi de acord. Stabiliţi-vă clar priorităţile şi v-aţi asigurat succesul. Vă sfătuim să nu vă susţineţi opiniile cu încăpăţinare.
Leu: Aveţi şanse de reuşită în orice domeniu, mai ales la examene. Relaţiile sentimentale merg bine, dar vă recomandăm să fiţi mai atent la problemele partenerului de viaţă.
Fecioară: Un prieten vă dă de gândit, sfătuindu-vă să vă temperaţi dorinţa de a câştiga bani cu orice preţ. Încercaţi să vedeţi şi alte interese decât cele de natură materială.
Balanţă: Simţul practic şi dorinţa de schimbare vă ajută să intraţi în afaceri. S-ar putea ca un prieten să vă propună o colaborare aparent profitabilă. Nu vă grăbiţi să promiteţi nimic.
Scorpion: S-ar putea să începeţi o nouă etapă, mai ales în plan social sau sentimental. Nu este exclus să demaraţi o afacere. Sunteţi comunicativ şi puteţi avea succes în călătorii.
Săgetător: Aveţi o zi prielnică pentru ieşiri cu prietenii. Vi se iveşte posibilitatea să rezolvaţi uşor probleme familiale. Se va contura un plan de afaceri la care vă gandiţi de multă vreme.
Capricorn: Partenerul de viaţă va impresionează cu un cadou la care nu vă aşteptaţi. Spre seară, vă simţiţi bine împreună, la o ieşire cu prietenii. Vă sfătuim să vă ascultaţi intuiţia, pentru a lua o decizie corectă la serviciu.
Vărsător: Colegii de serviciu şi partenerul de viaţă vă apreciază pentru dorinţa de schimbare şi înnoire. Organizaţi-vă cât mai riguros şi nu pierdeţi timpul. Azi aveţi spor în tot ce faceţi.
Peşti: Intenţionaţi să vă implicaţi mai mult în treburile casei, iar partenerul de viaţă este încântat. Relaţiile cu cei din jur sunt foarte bune şi puteţi să încheiaţi contracte sau să semnaţi documente oficiale.
Pentru mai multe detalii accesaţi: http://www.eastrolog.ro/