Hoți de bijuterii prinși de polițiștii clujeni. Au reușit să pună mâna și pe 19.000 de euro cash

Hoți de bijuterii prinși de polițiștii clujeni. Au reușit să pună mâna și pe 19.000 de euro cash

Polițiștii clujeni au reținut, miercuri, doi bărbați care ar fi furat bani și mai multe bijuterii.

Bărbații în vârstă de 29 și 31 de ani sunt acuzați că, în perioada 2 – 15 ianuarie 2023, ar fi pătruns într-o locuință situată pe strada Kos Karoly din Cluj-Napoca, de unde ar fi furat bijuterii din aur și argint și suma de 19.000 de euro. Hoții au spart fereastra imoblilului pentru a intra. 

În urma investigațiilor, polițiștii i-au identificat, miercuri, 8 februarie, pe suspecți în timp ce se deplasau cu mașina, "unul fiind interceptat în municipiul Cluj-Napoca, iar celălalt în comuna Florești", potrivit unui comunicat IPJ Cluj.

De asemenea, în urma percheziției efectuate la domiciliul acestora din Florești, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe documente de interes în cauză.

Pe numele bărbaților au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Aceștia vor fi prezentați magistraților în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii, Poliția municipiului Turda Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 2 și 4, Secția 6 Poliție Rurală Florești și Serviciul Criminalistic.

Comenteaza