Imaginea ZILEI: Un livrator pe bicicletă, surprins pe banda de urgență a autostrăzii A3, în Cluj. „Să nu se răcească mâncarea"

Imaginea ZILEI: Un livrator pe bicicletă, surprins pe banda de urgență a autostrăzii A3, în Cluj. „Să nu se răcească mâncarea"
| Foto: Facebook / Info Trafic Jud. Cluj

Un incident inedit a avut loc miercuri, 10 decembrie, pe autostrada A3, între localitățile Gilău și Nădășelu, unde un livrator de mâncare a fost surprins pedalând cu bicicleta pe banda de urgență.

Imaginea a fost surprinsă de un șofer și postată ulterior pe o rețea de socializare, provocând o adevărată avalanșă de reacții din partea internauților.

Mulți dintre utilizatori au tratat situația cu umor, comentând că livratorul se grăbea „să nu se răcească mâncarea”, însă alții au atras atenția asupra pericolului major pe care îl implică circulația bicicletelor pe autostradă.

Potrivit legislației rutiere românești, bicicliștii nu au voie să circule pe autostrăzi sau pe drumuri expres. Autostrăzile sunt destinate exclusiv vehiculelor motorizate care pot menține viteze ridicate, iar prezența unei biciclete pe aceste drumuri reprezintă un risc grav atât pentru ciclist, cât și pentru ceilalți participanți la trafic. 

Comenteaza