Video IMAGINI ŞOCANTE! Doi pietoni și-au văzut moartea cu ochii. "Bine că nu a ajuns la știri pentru carnagiu!"
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Dec 2018, 14:06
- Eveniment
- Ascultă știrea
Cei doi se aflau pe trecerea de pietoni şi au scăpat ca prin urechile acului din calea șoferului vitezoman, care a ignorat trecerea de pietoni și a apăsat la maxim pedala de accelerație.
Incidentul s-a petrecut vineri seară, în zona Metro din Florești. Cei doi pietoni au reușit să se ferească din fața șoferului ignorant în ultima secundă.
Imaginile, surprinse de camera de bord a unui alt conducător auto, arată cum șoferul vitezoman nu a încetinit când s-a apropiat de trecerea de pietoni și a trecut "la milimetru" printre cei doi oameni care traversau.
Filmarea a fost postată pe grupul de Facebook INFO TRAFIC jud. Cluj, cu mesajul: "AB 68 RDL. Merită făcut vedetă! Bine că nu a ajuns la știri ptr carnagiu. Trecerea de pietoni de la Metro. Voi ce ați face cu acest inconștient?".
Imaginile video au declanșat sute de reacții din partea internauţilor, care îl acuză, la rândul lor, pe șoferul albaiulian.
Polițiștii îi vor putea amenda pe șoferi și pe baza înregistrărilor video primite de la participanții la trafic
Polițiștii îi vor putea amenda pe șoferi și pe baza înregistrărilor video primite de la participanții la trafic, potrivit unui proiect de lege depus joi, 13 decembrie, în Parlament. Inițiatorul acestuia, deputatul USR Mihai Botez, îi sfătuieşte pe șoferi ca, până când proiectul va ajunge în dezbatere în comisiile de specialitate din Senat, să caute camere de bord și să le monteze în mașină.
Proiectul le dă posibilitatea polițiștilor să constate contravenții și pe baza probelor video trimise de participanții la trafic, iar probele ar trebui încărcate pe un site al Poliției însoțite de o declarație pe proprie răspundere a celui care face sesizarea.
Până la introducerea acestei legi, șoferul inconștient de pe șoselele Floreștiului nu va putea fi tras la răspundere, deşi există imagini cu incidentul şi se cunoaşte numărul de înmatriculare al maşinii.