În ce stare se află cei doi oameni căzuți cu mașina într-o râpă la Raliul Clujului

În ce stare se află cei doi oameni căzuți cu mașina într-o râpă la Raliul Clujului
| Foto: Facebook - Raliul Clujului

Echipajul cu numărul de concurs 114 format din Tudor Pătruțoiu (pilot) și Alin Vasile Cosman (copilot), a suferit un accident pe finalul probei speciale „Dângău 2”, în prima zi de concurs de la Raliul Clujului.

„În decursul primei zile de concurs de la Raliul Clujului Star Lubricants, echipajul cu numărul de concurs 114 format din Tudor Pătruțoiu - pilot, respectiv Alin Vasile Cosman - copilot, a suferit un accident pe finalul probei speciale «Dângău 2».

În urma producerii accidentului, conducerea competiției a fost notificată prin semnalul SOS al dispozitivului de urmărire și monitorizare al automobilului de concurs, fiind direcționate automat toate dispozitivele medicale prezente la fața locului: ambulanța SMURD TIM - Terapie Intensivă Mobilă, cel mai înalt nivel de echipare, precum și MIV-ul - automobil medical de prim-ajutor

Până la ajungerea echipelor medicale, ambii sportivi s-au autoextras din automobilul ajuns într-o râpă cu o adâncime de peste 7 metri, însă au solicitat intervenția echipajului de descarcerare dată fiind diferența de nivel foarte mare între drum (probă) și locul în care ajunseseră. Intervenția - atât cea medicală cât și cea de extracție - s-au derulat cu promptitudine, cei doi membri ai echipajului fiind preluați de ambulanța SMURD TIM și transportați la UPU - a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca” au transmis reprezentanții de la Raliul Clujului, într-o postare pe Facebook.

În ce stare se află cei doi din echipajul 114

„Predați medicilor de gardă, sportivilor li s-au făcut toate investigațiile de specialitate ce se impun: CT, analize și stabilizare. Florin MATEI, președintele Comisiei Medicale a FRAS s-a aflat într-o neîntreruptă legătură cu medicii și echipajele medicale, informându-ne despre starea celor doi sportivi. Pilotul - Tudor Pătruțoiu - a suferit o fractură costală pe partea stângă, producându-se și un pneumotorax - firesc în cazul unor asemenea fracturi puternice. În ceea ce privește starea copilotului - Alin Vasile Cosman - acesta a suferit la rândul său o fractură costală, însă fără urme de pneumotorax, precum și o factură de claviculă.

Starea ambilor sportivi este una bună, evident, cu durerile aferente. Important este că ambii rămân internați la Secția de Pneumoftiziologie sub supraveghere, până când vor considera medicii de specialitate că este necesar. Le dorim ambilor sportivi o recuperare ușoară și însănătoșire grabnică”, au mai trasmis reprezentații de la Raliul Clujului 

Comenteaza