Încă o inspecţie CNAIR pe Sebeş-Turda. 30 de km de autostradă aşteaptă de jumătate de an să fie inauguraţi

Încă o inspecţie CNAIR pe Sebeş-Turda. 30 de km de autostradă aşteaptă de jumătate de an să fie inauguraţi

Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a vizitat, vineri, șantierele aferente celor patru loturi ale Autostrăzii Sebeș-Turda. Loturile 3 și 4 ale autostrăzii, adică aproape 30 de km, aşteaptă să fie deschişi circulaţiei încă din 2017.

"Loturile 3 și 4 sunt cele mai avansate în ceea ce privește gradul de execuție, urmând ca acestea să fie recepționate în momentul în care îndeplinesc toate condițiile impuse de prevederile contractuale. Se fac eforturi pentru ca aceste două loturi să fie recepționate în termen cât mai scurt, inclusiv în ceea ce privește  soluționarea problemelor care vizează interpretarea testelor de calitate a lucrărilor", transmite CNAIR, precizând că decizia privind momentul deschiderii acestor două loturi se va lua la centru, după analiza tuturor documentelor prezentate de experți.

Când este programată recepţia lucrărilor

La mijlocul lunii martie 2018, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, anunţa o nouă amânare privind deschiderea loturilor 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda. "Mi-am fixat, ca obiectiv, ca în cursul lunii mai aceste două segmente să fie date (n.r. în folosinţă)", spunea Şova.

Asociaţia Pro Infrastructura susţine că sunt stabilite datele pentru recepție - 24 mai pentru lotul 3 (Tirrena Scavi, între Aiud și Decea) și 15-16 iunie pentru lotul 4 (Porr, între Decea și Turda), încă să nimic nu este sigur.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanţate din fondul de coeziune, 85%, şi bugetul de stat - 15%.

Comenteaza