Foto Încă un actor celebru de la Hollywood a ajuns pe șantierul viitoarei clinici "Obregia"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 10:22
- Eveniment
- Ascultă știrea
Actorul american Eric Roberts a vizitat șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică "Prof. Dr. Alexandru Obregia" din București, alături de Codin Maticiuc, fondatorul inițiativei Spitale Publice din Bani Privați, și de Eduard Irimia, co-fondator și președinte I Success Awards.
Actorul american Eric Roberts, fratele Juliei Roberts și nominalizat la Premiile Oscar, a vizitat marți șantierul viitoarei Clinici de Psihiatrie Pediatrică "Prof. Dr. Alexandru Obregia".
Potrivit unui comunicat al Fundației Metropolis transmis marți, vizita lui Eric Roberts marchează alăturarea directă a actorului cauzei susținute de fundație și confirmă sprijinul internațional pentru unul dintre cele mai importante proiecte de sănătate mintală din România.
Prezența lui Eric Roberts la București se leagă de participarea sa la I Success Special Edition - Red Carpet Experience, o platformă globală care reunește companii și personalități implicate în cauze cu impact social, ediția din acest an fiind realizată în parteneriat cu Fundația Metropolis. Actorul este totodată un susținător activ al campaniei Autism Awareness, promovată la nivel internațional prin I Success.
"Mă bucur că de câte ori Hollywoodul vine la noi reușesc să strâng presa și să le spun și eu durerile noastre", a transmis Codin Maticiuc.
Potrivit Agerpres, dr. Florina Rad, medic șef de secție în cadrul Spitalului "Obregia", a explicat, în cadrul unei conferințe de presă, necesitatea construirii noii clinici, având în vedere că actuala unitate a fost construită în urmă cu peste 100 de ani, compartimentată ca pe acele vremuri, astfel că este foarte greu să fie adaptată și adusă la standardele actuale, la nevoile din prezent ale pacienților și familiilor lor. Medicul a mai precizat că noua clinică va trata copii cu toate tipurile de patologie psihiatrică - de la adicții până la tulburări de neurodezvoltare - începând de la vârsta de doi ani.

















