Încă un primar suspect de corupţie. Prejudiciul calculat de DNA: un milion de euro

Încă un primar suspect de corupţie. Prejudiciul calculat de DNA: un milion de euro
Biroul primarului municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost sigilat miercuri dimineață de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, care efectuează percheziții la această instituție.

Potrivit unor surse judiciare, cercetările vizează fapte legate de atribuirea unor contracte, privind modernizarea unor străzi și trotuare, realizarea de piste pentru bicicliști și iluminat public. Sursele susțin că prejudiciul s-ar ridicat la aproximativ un milion de euro și că, la finalul perchezițiilor, Antal Arpad va fi dus la București, pentru audieri, potrivit Agerpres.

Edilul a intrat în atenţia DNA pentru că a rătăcit fondurile primite pentru investițiile locale. Astfel, deși în 2009 municipiul Sfântu Gheorghe a contractat și a utilizat un împrumut extern de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în sumă de 12 milioane de euro, care era menit să acopere o serie de cheltuieli pentru investiţii publice de interes local. Procurorii au constatat nerespectarea destinației fondurilor aprobată de Consiliul Local.

În urma unei verificări, o echipă de control a Curţii de Conturi a constatat că mai mult de o treime din împrumutul rambursabil obținut de la BERD de Primăria Sfântu Gheorghe a luat o altă destinație. Este vorba despre 4,24 milioane de euro, contractaţi nelegal, pe altceva decât investiţii locale.

Antal Arpad Arpas este cunoscut şi ca un apărător înfocat al deputatului UDMR fugar, Marko Attila-Gabor, colegul de partid cu două mandate internaționale de arestare pe numele său și cu o condamnarea la activ, criticând justiția din România pentru presupusa nedreptate care i s-ar fi făcut. Antal Arpad a avut numai cuvinte de laudă la adresa colegului său, fără să i se pare greșită sau ilegală opțiunea acestuia de a fugi peste hotare pentru a se sustrage de la urmărirea penală.

Deputatul UDMR Marko Attila a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în cazul retrocedării imobilului colegiului Szekely Miko din Sfântu Gheorghe, dosar în care primarul orașului a refuzat să se constituie parte civilă în interesul comunității, în condițiile în care, prin retrocedarea stabilită de instanță ca abuzivă, primăria a plătit ani buni chirie, din bani publici, bisericii reformate maghiare pentru a putea utiliza clădirea pentru funcționarea colegiului.

Antal Arpad Andras a mai fost implicat într-un scandal, întrucât ar fi atribuit firmei socrului său o serie de contracte publice.

 

Comenteaza