Incendiu cu victime la o casă într-o comună din Cluj. O femeie a fost carbonizată, iar o tânăra a fost arsă la față
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Oct 2024, 10:52
- Eveniment
- Ascultă știrea

Pompierii intervin cu patru autospeciale la un incediu de casă într-o localitate din județul Cluj.
UPDATE, ORA 11.04: „Incendiul este lichidat, în aceste momente se înlătură efectele negative ale acestuia”, a mai transmis ISU Cluj.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la un incendiu de casă în localitatea Mera. La fața locului s-au deplasat de urgență 4 autospeciale, alături de autoscară. Incendiul se manifestă la un singur nivel al casei, cu degajări puternice de fum.
Odată ce au pătruns în interior, forțele noastre au găsit o femeie carbonizată.
De asemenea, o tânără de aproximativ 18 ani, care prezintă arsuri la nivelul feței, primește îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ. Intervenția este în desfășurare”, a transmis ISU Cluj.