Incendiu de proporții în Cluj. O casă a fost curpinsă de flăcări din cauza hornului
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Oct 2021, 14:39
- Eveniment
- Ascultă știrea
O casă din Iara a luat foc în Iara din cauza unui dulap de lemn care era poziționat lângă horn.
Pompierii de la detașamentul din Turda s-au mobilizat de urgență!
Este vorba despre o casă de locuit situată în satul Iara nr. 541.
Potrivit locotenentului Ciprian Cornea de la ISU Cluj, incendiul a fost localizat și stins de către Garda 2 de la Băișoara, autospeciala de la Detașementul de Pompieri din Turda nu a mai intervenit.
Incendiul nu a fost de mare amploare, acesta s-a manifestat într-o singură încăpere, nu au fost victime doar pagube materiale.
„Lângă o gură de vizitare a hornului a fost depozitat un dulap de lemn care s-ar fi aprins iar de acolo au luat foc și alte materiale din încăpere” a explicat Cornea, o posibilă cauză a propagării incendiului.
Langa o ușă de vizitare a hornului era poziționat un dulap. Acesta a luat foc probabil din cauza materialelor/gazelor fierbinți din horn.
A fost alertată Garda de intervenție Băișoara și Garda de intervenție Turda, în sprijin. Incendiul a fost lichidat in foarte scurt timp de către Garda Băișoara iar Garda Turda a fost întoarsă din drum, a transmis ISU Cluj.