Foto Incendiu devastator în Dezmir: Acoperișul unei case a luat foc. Femeie, transportată la spital
- Scris de Nicu Mitrea
- 30 Ian 2025, 20:51
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un incendiu puternic s-a produs, joi seară, în localitatea Dezmir, județul Cluj.
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu care se manifestă la acoperișul unei case din localitatea Dezmir, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.
"Acționează la fața locului trei autospeciale și autoscara, respectiv un echipaj SMURD. Din fericire, nu sunt anunțate persoane care să solicite îngrijiri medicale", a transmis ISU Cluj.
Ulterior, o femeie de aproximativ 55 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital de către paramedicii SMURD. În paralel, pompierii au stins incendiul.
"Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic produs la un horn", au mai transmis pompierii clujeni.