INCENDIU devastator la o cabană din Cluj! O femeie de 70 de ani a suferit arsuri grave
- Scris de Nicu Mitrea
- 17 Ian 2024, 22:44
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un incendiu puternic s-a produs, miercuri seară, în localitatea Colonia Rusești, comuna Mărișel. O cabană a fost cuprinsă în totalitate de flăcări.
Pompierii din Gilău, au intervenit, în această seară, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o cabană construită pe structură din lemn, situată în localitatea Colonia Rusești, comuna Mărișel.
"La fața locului acționează trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD. Echipajele operative au găsit cabana, cu o suprafață de aproximativ 70mp, cuprinsă în totalitate de flăcări cu posibilitatea de extindere la un imobil din apropiere. Totodată o femeie în vârstă de 70 de ani solicita asistență medicală de urgență, prezentând arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca, îi acordă în aceste momente îngrijiri medicale la fața locului.", a transmis ISU Cluj.
De asemenea, intervenția pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.