Foto Incendiu într-o localitate din Cluj. O mașină a ars ca o torță
- Scris de Nicu Mitrea
- 15 Ian 2024, 18:34
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, în localitatea Pâglișa, județul Cluj.
Pompierii din Gherla au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins un autoturism pe raza localității Pâglișa, comuna Dăbâca.
"La fața locului a intervenit o autospecială pentru stingerea incendiilor, unde a fost găsit un autoturism cuprins în totalitate de flăcări. Nu au fost persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment, incendiul fiind stins de către echipajul de pompieri", a transmis ISU Cluj.
Cercetările preliminare au arătat că cel mai probabil focul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a autoturismului.