Incendiu într-un apartament de la o cratiță uitată pe foc. Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri
- Scris de Ziua de Cluj
- 25 Noi 2020, 10:08
- Eveniment
- Ascultă știrea
Pompierii au intervenit, marți seară, pentru a stinge flăcările care au izbucnit într-un apartament de pe Bulevardul Eroilor, din Cluj-Napoca.
Conform ISU Cluj, un bărbat a suferit arsuri pe brațe în urma încercărilor de a stinge flăcările care au cuprins o cratiță uitată pe foc și care s-a extins la hotă și la un boiler din locuință.
Începutul de incendiu a fost anunțat marți seara în jurul orei 19.20, iar la fața locului a fost dislocată o autospecială cu apă și spumă.
Bărbatul a fost consultat de un echipaj SAJ și a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.