Incendiu izbucnit la o casă din localitatea Dăbâca
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:18
- Eveniment
- Ascultă știrea
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 Cluj-Napoca și Dej intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Dăbâca.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere, autoscara, precum și un echipaj SMURD, iar flăcările s-au manifestat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați. Incendiul a fost localizat rapid de către forțele noastre, urmând a fi lichidat.
A primit îngrijiri medicale un bărbat de aproximativ 50 de ani, care prezintă arsuri la nivelul membrelor superioare și la față, urmând a se stabili dacă va fi transportat la spital. De asemenea, a fost evaluată o femeie de aproximativ 70 de ani, care a suferit un atac de panică.
Intervenția este în desfășurare.


