Incendiu la Aghireșu. Acoperișul unei case a luat foc

Incendiu la Aghireșu. Acoperișul unei case a luat foc
| Foto: ISU Cluj

În cursul nopții, pompierii clujeni au intervenit cu 3 autospeciale pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins acoperișul unei locuințe.

"Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în primele ore ale dimineții la un incendiu care s-a manifestat la o casă din localitatea Aghireșu. Apelul de urgență a venit la ora 04:45, iar la fața locului s-a deplasat autospeciala de la Garda de Intervenție Aghireșu, precum și un echipaj SMURD, trimis preventiv.

Incendiul se manifesta la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 150 de mp. Imediat au fost solicitate forțe în sprijin, astfel că la intervenție au luat parte câte o autospecială de la Detașamentele 1 Cluj-Napoca și Huedin.

Incendiul a distrus în mare parte acoperișul, tavanul locuinței, precum și mai multe bunuri. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite sprijin medical. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un burlan metalic izolat necorespunzător față de materialele combustibile", a transmis ISU Cluj.

Comenteaza