News alert Update Video Incendiu puternic în Cluj-Napoca: Două case și o anexă, cuprinse de flăcări. Cinci autospeciale ISU au intervenit

Un incendiu s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Șerpuitoare din Cluj-Napoca.

UPDATE 18:00: Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, la acoperișul unui local și două anexe gospodărești. De asemenea, a fost cuprinsă de flăcări o cantitate considerabilă de vegetație uscată, accesul pompierilor fiind îngreunat de terenul accidentat. Incendiul este localizat, iar pompierii au reușit protejarea a două case de locuit.

Din fericire, nu sunt persoane care să solicite îngrijiri medicale până acum.

"Progresiv au fost trimise la fața locului 9 autospeciale cu apă și spumă, 2 autoscări și motociclistul SMURD. Incendiul va fi lichidat în curând, pompierii căutând eventualele focare ascunse. În continuare nu există persoane care să solicite îngrijiri medicale", au mai transmis pompierii ISU.

UPDATE 17:19: "Forțele au fost suplimentate imediat, astfel că la intervenție iau parte pompierii de la Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca. Până acum au fost alocate 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări și motociclistul SMURD", au transmis pompierii clujeni.

UPDATE 17:15: "Din primele date, incendiul se manifestă la o anexă gospodărească și la acoperișul a două case. Nu sunt anunțate victime", a transmis ISU Cluj.

Știrea inițială: Din primele informații, o anexă gospodărească a luat foc. 

"A fost anunțat un incendiu la o anexă gospodărească pe strada Șerpuitoare din Cluj-Napoca. Vor interveni două echipaje de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca", a transmis ISU Cluj.

Vom reveni cu mai multe informații.

CITEȘTE ȘI: Acoperișul unui local și două anexe au ars în incendiul de pe strada Șerpuitoare din Cluj

Comenteaza