Foto Incendiu puternic pe autostrada A10 Sebeș-Turda. Un camion cu textile a ars
- Scris de Ziua de Cluj
- 30 Apr 2023, 11:40
- Eveniment
- Ascultă știrea

Traficul este restricţionat duminică dimineaţa pe Autostrada Sebeş-Turda după ce un TIR încărcat cu textile a luat foc.
Potrivit Centrului Infotrafic, pe autostrada A10 Sebeş-Turda, la kilometrul 41, sensul către Sebeş, în zona localităţii Aiud, judeţul Alba, a izbucnit un incendiu la semiremorca unui TIR încărcat cu materiale textile, oprit pe banda de urgenţă.
Capul tractor a fost desprins de semiremorca şi se acţionează pentru stingerea încărcăturii.
Traficul rutier este restricționat pe banda de urgență și pe banda nr.1, fiind formată coloană de autovehicule de 1 km. Se estimează reluarea normală a circulației în 30-45 de minute. În zonă s-a format o coloană de mașini de 1 kilometru.
Conform ISU Alba, incendiul a fost localizat şi se lucrează pentru stingerea în totalitate şi înlăturarea efectelor negative produse de incendiu. Aproximativ 10 tone de materiale textile au ars, iar remorca s-a făcut scrum.