News alert Foto Incendiu serios în Gilău. Mai multe locuințe au luat foc / Pompierii intervin cu patru autospeciale
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 13 Iul 2022, 11:59
- Eveniment
- Ascultă știrea

Mai multe locuințe dintr-o gospodărie din comuna Gilău au fost cuprinse de flăcări, iar pompierii clujeni intervin pentru a lichida incendiul.
Potrivit ISU Cluj, pompierii din cadrul Gărzii Gilău, Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca și Punctul de Lucru Florești intervin în aceste momente pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe locuințe dintr-o gospodărie situată pe strada Morii din localitatea Gilău.
La fața locului acționează patru autospeciale pentru stins incendii, iar până acum nu sunt anunțate persoane care să solicite consult medical. Intervenția pompierilor a oprit propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite.
Situația este în dinamică, vom reveni cu mai multe detalii.