Incendiul de pe strada Suceava a fost stins. Focul a cuprins o casă, nu au fost semnalate victime

Incendiul de pe strada Suceava a fost stins. Focul a cuprins o casă, nu au fost semnalate victime
UPDATE Pompierii au reuşit să stingă în urmă cu câteva minute incendiul care a izbucnit în această după-amiază pe strada Suceava din Cluj-Napoca.

Pompierii clujeni intervin în aceste momente, cu trei autospeciale, la un incendiu izbucnit în cursul după-amiezii pe strada Suceava nr. 74 din Cluj-Napoca.

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj intervin cu trei autospeciale.

Conform primelor informaţii, incendiul a izbucnit la o casă de pe strada Suceava. Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj până la această oră nu au fost semnalate victime. Echipajul SMURD nu a fost solicitat. 

UPDATE (18.39) Pompierii au reuşit să stingă incendiul şi lucrează la înlăturarea efectelor colaterale, cum sunt obiectele afectate de incendiu care prezintă pericol. "A fost afectată o singură casă. Se evaluează pagubele care au fost cauzate, urmând ca ulterior să fie stabilită şi cauza producerii incendiului. Până la această oră nu am fost informat cu privire la vreo persoană rănită", a precizat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj. 

 

Etichete
Comenteaza