Închisoarea Gherla, o poveste de 225 de ani
- Scris de Bianca Felseghi
- 21 Oct 2010, 00:18
- Eveniment
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Prin penitenciar au trecut de-a lungul anilor unii dintre cei mai sângeroşi criminali.
Împlinirea a 225 de ani de la înfiinţare i-a găsit pe aceştia în spatele zidurilor de maximă siguranţă. Celebrul Hannibal Lecter este personajul care ne revine în minte atunci când vorbim de condamnaţi periculoşi. Pe viaţă. Dacă Lecter este doar protagonist de film, iar masca pe care o purta pe figură e simplă ficţiune, condamnaţii periculoşi care au fost, zeci de ani, cazaţi la doar 40 de kilometri de Cluj sunt foarte adevăraţi. Închişi în celulele lor, şi aceştia au serbat ieri 225 de ani de “slujbă în serviciul comunităţii” la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla.
Pe 20 octombrie 1706, Gherla, la acea dată o cetate de război, devenea, prin decretul împăratului Iosif al II-lea, închisoare centrală pentru Transilvania - Carcer Magni Principatus Transilvaniae. De altfel, termenul “gherla” a ajuns sinonim cu carceră, temniţă sau ocnă, cuvinte care au desemnat, secole de-a rândul, locul de ispăşire a pedepselor. De la “gherla” din secolul XVIII şi “gherla” din zilele noastre, evoluţia este evidentă doar dacă analizezi structura zidurilor întărite şi electrificate, implementarea de norme europene în cazarea şi programul deţinuţilor, curricula socio-educativă, mâncarea servită. Două lucruri au rămas, însă, constante: lipsa de speranţă când auzi în urma ta zăvorul şi numărul de criminali periculoşi.
“Avem un pavilion trei, destinat celor care au condamnări mari, de la 15 ani la condamnare pe viaţă. Acesta e pavilionul vieţaşilor. Actualmente, singurele diferenţe între deţinuţii cazaţi aici şi cei de la regim semi-deschis şi închis sunt faptul că au zăbrele la geamuri şi grilaj la uşă, majoritatea sunt singuri în celulă, iar activităţile socio-educative le desfăşoară, pe rând, singuri, nu împreună cu ceilalţi deţinuţi. Pentru că niciodată nu ştii ce se poate întâmpla”, a declarat directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla, Petru Dobra.
Printre criminalii “cu ştaif” se numără Konstantinos Passaris, supranumit “Fiara din Balcani”, un deţinut care are la activ cinci asasinate în Grecia şi două în România. El este considerat printre cei mai periculoşi criminali din Europa şi a fost transferat la Gherla în februarie 2009. În România, Passaris a ucis cu sânge rece două persoane la un schimb valutar din Bucureşti, a fost judecat şi condamnat pe viaţă în 2003. La începutul acestui an a fost reinternat la Gherla Aurel Leuca, condamnat pentru tripla omucidere petrecută în 1998 în cartierul Dâmbu Rotund. El şi-a ucis cu un cuţit nevasta, un prieten şi concubina acestuia. Reţinut pentru carnagiu, Leuca şi-a omorât şi colegul de celulă chiar la Penitenciarul Gherla. “Eu îl cunosc pe Leuca de când era mic. De când era la secţia de minori pentru diferite furturi. Acuma, suntem prieteni vechi. Sunt, de altfel, majoritatea deţinuţilor care au câte 6-7 intrări la Gherla, recidivişti de meserie. Toţi ne cunoaştem, e ca la şcoală aici”, povesteşte, cu umor, unul dintre gardieni, aflat în post de peste 23 de ani.
Tot la Gherla a avut “domiciliu” temporar scriitorul Paul Goma, deţinut politic la finalul anilor ’50 şi care i-a închinat închisorii în care a mâncat bătaie un roman memorialistic intitulat chiar “Gherla”. În perioada comunistă, “zarca” de la Gherla a ajuns să fie invocată drept cel mai redutabil loc de chinuri, iar Eugen Ţurcanu, Popa Ţanu, Mihai Livinschi au aplicat aici cumplita reeducare prin tortură. În anii ‘70, a trecut scurt pe la Gherla, înainte de a fi internat la Psihiatrie, Romulus Vereş, celebrul “om cu ciocanul”, condamnat pentru zeci de crime odioase. Gherla a fost casă pentru interlopul Gore şi pentru condamnaţii Procesului Revoluţiei de la Cluj, printre care generalul Topliceanu şi maiorul Dicu. Tânărul Ovidiu David - studentul de anul I care a înjunghiat în 2004 un cetăţean italian, lângă Croco, condamnat la 15 ani de detenţie - nu a mai ieşit dintre zidurile Gherlei de 5 ani.
În ciuda cazurilor sumbre pe care le adăposteşte, ca un scut pentru restul lumii, Gherla nu mai e de mult un spaţiu de care să te temi. Ieri, în ziua aniversară, deţinuţii din şapte penitenciare au participat la concursuri sportive de fotbal-tenis, tenis de masă şi şah, iar la decernarea premiilor s-au bucurat precum copiii în prima zi de şcoală. Echipa de fotbalişti de la Gherla a câştigat campionatul între penitenciare “Punţi peste ziduri”, iar aplauzele şi râsetele gălăgioase au dezechilibrat minute în şir liniştea de plumb a coridoarelor păzite de gardieni. “Dumnezeu a dat la toţi preoţii câte o turmă de oi, să păstorească, mie mi-a dat o turmă de berbeci”, spune, cu resemnare, un preot tânăr.
Leontiuc a cântat la nai
Ioan Bocşa şi Ansamblul “Icoane”, finanţaţi de Administraţia Fondului Cultural Naţional, au concertat într-una dintre curţile penitenciarului, aducând în mijlocul deţinuţilor cântece de joc, de nuntă sau de cătănie. Dacă audienţa s-a pus pe dans, cei mai curajoşi au urcat pe scenă alături de artişti. Este cazul lui Marius Leontiuc, pastorul care a vândut la sute de clienţi apartamente într-un bloc imaginar din Cluj. El a interpretat la nai piesa “Mociriţă cu trifoi”.
Pe 20 octombrie 1706, Gherla, la acea dată o cetate de război, devenea, prin decretul împăratului Iosif al II-lea, închisoare centrală pentru Transilvania - Carcer Magni Principatus Transilvaniae. De altfel, termenul “gherla” a ajuns sinonim cu carceră, temniţă sau ocnă, cuvinte care au desemnat, secole de-a rândul, locul de ispăşire a pedepselor. De la “gherla” din secolul XVIII şi “gherla” din zilele noastre, evoluţia este evidentă doar dacă analizezi structura zidurilor întărite şi electrificate, implementarea de norme europene în cazarea şi programul deţinuţilor, curricula socio-educativă, mâncarea servită. Două lucruri au rămas, însă, constante: lipsa de speranţă când auzi în urma ta zăvorul şi numărul de criminali periculoşi.
“Avem un pavilion trei, destinat celor care au condamnări mari, de la 15 ani la condamnare pe viaţă. Acesta e pavilionul vieţaşilor. Actualmente, singurele diferenţe între deţinuţii cazaţi aici şi cei de la regim semi-deschis şi închis sunt faptul că au zăbrele la geamuri şi grilaj la uşă, majoritatea sunt singuri în celulă, iar activităţile socio-educative le desfăşoară, pe rând, singuri, nu împreună cu ceilalţi deţinuţi. Pentru că niciodată nu ştii ce se poate întâmpla”, a declarat directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla, Petru Dobra.
Printre criminalii “cu ştaif” se numără Konstantinos Passaris, supranumit “Fiara din Balcani”, un deţinut care are la activ cinci asasinate în Grecia şi două în România. El este considerat printre cei mai periculoşi criminali din Europa şi a fost transferat la Gherla în februarie 2009. În România, Passaris a ucis cu sânge rece două persoane la un schimb valutar din Bucureşti, a fost judecat şi condamnat pe viaţă în 2003. La începutul acestui an a fost reinternat la Gherla Aurel Leuca, condamnat pentru tripla omucidere petrecută în 1998 în cartierul Dâmbu Rotund. El şi-a ucis cu un cuţit nevasta, un prieten şi concubina acestuia. Reţinut pentru carnagiu, Leuca şi-a omorât şi colegul de celulă chiar la Penitenciarul Gherla. “Eu îl cunosc pe Leuca de când era mic. De când era la secţia de minori pentru diferite furturi. Acuma, suntem prieteni vechi. Sunt, de altfel, majoritatea deţinuţilor care au câte 6-7 intrări la Gherla, recidivişti de meserie. Toţi ne cunoaştem, e ca la şcoală aici”, povesteşte, cu umor, unul dintre gardieni, aflat în post de peste 23 de ani.
Tot la Gherla a avut “domiciliu” temporar scriitorul Paul Goma, deţinut politic la finalul anilor ’50 şi care i-a închinat închisorii în care a mâncat bătaie un roman memorialistic intitulat chiar “Gherla”. În perioada comunistă, “zarca” de la Gherla a ajuns să fie invocată drept cel mai redutabil loc de chinuri, iar Eugen Ţurcanu, Popa Ţanu, Mihai Livinschi au aplicat aici cumplita reeducare prin tortură. În anii ‘70, a trecut scurt pe la Gherla, înainte de a fi internat la Psihiatrie, Romulus Vereş, celebrul “om cu ciocanul”, condamnat pentru zeci de crime odioase. Gherla a fost casă pentru interlopul Gore şi pentru condamnaţii Procesului Revoluţiei de la Cluj, printre care generalul Topliceanu şi maiorul Dicu. Tânărul Ovidiu David - studentul de anul I care a înjunghiat în 2004 un cetăţean italian, lângă Croco, condamnat la 15 ani de detenţie - nu a mai ieşit dintre zidurile Gherlei de 5 ani.
În ciuda cazurilor sumbre pe care le adăposteşte, ca un scut pentru restul lumii, Gherla nu mai e de mult un spaţiu de care să te temi. Ieri, în ziua aniversară, deţinuţii din şapte penitenciare au participat la concursuri sportive de fotbal-tenis, tenis de masă şi şah, iar la decernarea premiilor s-au bucurat precum copiii în prima zi de şcoală. Echipa de fotbalişti de la Gherla a câştigat campionatul între penitenciare “Punţi peste ziduri”, iar aplauzele şi râsetele gălăgioase au dezechilibrat minute în şir liniştea de plumb a coridoarelor păzite de gardieni. “Dumnezeu a dat la toţi preoţii câte o turmă de oi, să păstorească, mie mi-a dat o turmă de berbeci”, spune, cu resemnare, un preot tânăr.
Leontiuc a cântat la nai
Ioan Bocşa şi Ansamblul “Icoane”, finanţaţi de Administraţia Fondului Cultural Naţional, au concertat într-una dintre curţile penitenciarului, aducând în mijlocul deţinuţilor cântece de joc, de nuntă sau de cătănie. Dacă audienţa s-a pus pe dans, cei mai curajoşi au urcat pe scenă alături de artişti. Este cazul lui Marius Leontiuc, pastorul care a vândut la sute de clienţi apartamente într-un bloc imaginar din Cluj. El a interpretat la nai piesa “Mociriţă cu trifoi”.
DISTRIBUIE
Comenteaza
