Incident șocant pe un drum național: o fată de 15 ani a căzut dintr-un autocar aflat în mers
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:56
- Eveniment
- Ascultă știrea
O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost transportată de urgență la spital, luni, după ce a căzut dintr-un autocar aflat în mers pe DN 15A, între localitățile Sărățel și Herina, în județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, minora, originară din Târlișua, era pasageră în autocarul condus de un bărbat de 44 de ani, din aceeași localitate. Din cauze încă neclare, aceasta ar fi căzut din vehicul în timpul deplasării.
La fața locului au intervenit echipaje medicale, iar fata a fost găsită conștientă și cooperantă, acuzând dureri lombare. Ea a fost preluată de un echipaj de paramedici și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Bistrița-Năsăud pentru investigații și îngrijiri medicale.
Polițiștii Serviciului Rutier au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul.











