Incredibil! Medic pediatru, prins întreținând relații sexuale cu un minor

Incredibil! Medic pediatru, prins întreținând relații sexuale cu un minor

Medicul a fost surprins chiar de către polițiști în timp ce întreținea relații sexuale cu un minor.

Este vorba de un medic pediatru care lucrează la Spitalul de Copii din Timișoara. Incidentul s-a petrecut duminică seară în jurul orei 21:00, când un echipaj de poliție, aflat în patrulare, a observat sub un pod, într-un autoturism, doi indivizi care le-au trezit suspiciuni, relatează în exclusivitate tion.ro.

Polițiștii s-au apropiat de mașină să facă verificări, iar, potrivit sursei citate, în interior au dat peste un bărbat de 41 de ani și un tânăr în vârstă de 16 ani. Adolescentul avea șlițul desfăcut, iar polițiștii și-au dat seama că între cei doi ocupanți ai autoturismului se petrecea ceva mai mult decât o simplă discuție.

„În cursul zilei de ieri, 29.01.2023, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe strada Ovidiu Bâlea, din municipiul Timișoara, un bărbat, în vârstă de 41 de ani și un tânăr, în vârstă de 16 ani, care se aflau într-un autoturism parcat, prezența acestora în acel loc fiind nejustificată.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi s-au întâlnit cu scopul de a întreține relații sexuale, faptă care nu a fost materializată.

Cei doi bărbați au fost sancționați conform prevederilor Legii nr 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș pentru tion.ro.

În urma incidentului, medicul a fost sancționat cu 1000 lei în baza legii 61/1991 republicată, iar minorul a primit un avertisment scris în baza aceleiași legi.

 

Comenteaza