Inculpaţii din dosarul "Jaf la BT" ar putea fi liberi de Ziua Femeii. "Suntem nevinovaţi, măcar de 8 martie să putem face un cadou mamelor noastre"

Inculpaţii din dosarul
Recursul celor doi inculpaţi în dosarul "Jaf la BT" s-a judecat în această dimineaţă.

Cei doi aşteaptă în această după-amiază pronunţarea judecătorilor de la Curtea de Apel Cluj şi ar putea fi puşi în libertate astăzi, după mai bine de un an de închisoare.

Procurorul de şedinţă a cerut admiterea recursului împotriva hotărârii Tribunalului prin care a fost înlocuită măsura arestului preventiv cu obligarea de a nu părăsi localitatea. "Cei doi inculpaţi sunt acuzaţi de o faptă cu consecinţe deosebit de grave, detenţia provizorie se justifică. Avem motive verosimile în acest sens", a spus procurorul.

Avocaţii celor doi tineri au susţinut menţinerea hotărârii din 28 februarie a Tribunalului Cluj. "Judecătoarea fondului a ajuns al concluzia că această măsură nu mai este necesară", a spus avocatul Tiberiu Ban. Al doilea avocat al tinerilor, Mihai Giurgea, a precizat că nu mai există martori de audiat în dosar, pe care să-i poată influenţa inculpaţii aflaţi în stare de libertate. "După o muncă d eun an şi două luni, am destabilizat serios acest dosar. Aproape toate probele au fost epuizate. Sunt doi tineri al căror psihic este afectat în mediul penitenciar. Instituţia obligării de a nu părăsi localitatea este un instrument modern, folosit în Uniunea Europeană. Dacă nu respectă obligaţiile, inculpaţii ajung rapid din nou în spatele gratiilor. Sunt două mame care-şi aşteaptă copiii acasă, acum de 8 martie", a spus avocatul Sergiu Hosu.

Tinerii acuzaţşi, bogdan Baciu şi Andrei Hosu, au avut ultimul cuvânt în cadrul judecării recursului. "Sunt student la drept în anul II şi treubia să fiu în acastă sală în practică. Este nedrept ceea ce se întâmplă", le-a spus magistraţilor Andrei Hosu. "Suntem nevinovaţi, măcar de 8 martie să putem face un cadou mamelor noastre", a completat Bogdan Baciu, în sala de judecată.

Comenteaza