Ingineri de mediu şcoliţi oficial la Cluj
- Scris de Florentina Tatar
- 21 Oct 2010, 00:15
- Eveniment
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Din acest an universitar, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) se pregătesc ingineri de mediu la nivel de licenţă, doctorat şi masterat, motiv pentru care s-a schimbat numele Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor.
“Specializarea va deveni foarte importantă pe piaţa muncii pentru că România are nişte teme enorm de greu de rezolvat pe partea de mediu. Numai implementarea legislaţiei de mediu creează dificultăţi majore atât din punct de vedere financiar, cât şi al domeniului în sine”, a precizat Cătălin Popa, reprezentantul UTCN. Inginerii de mediu vor fi căutaţi în următorii ani mai ales pentru că ţara noastră va trebui să se supună unor norme europene care prevăd implementarea de sisteme de epurare a aerului, a apei sau a solului în multe zone din România care au fost intens poluate mai ales în anii de dinainte de 89. “Va veni momentul în care o să fim nevoiţi să plătim şi amenzi pentru încălcarea legislaţiei de mediu”, a mai spus Popa. Noul nume al instituţiei este, potrivit unei decizii a Senatului UTCN din septembrie, Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului.
“Inginerul de mediu poate fi definit ca un om care constată problemele de mediu, însă obligaţia noastră este restrângerea şi rezolvarea acestor probleme”, a declarat Tiberiu Rusu, prorector UTCN şi responsabil cu pregătirea specializării Ingineria mediului. În viitor, obiectivele de mediu vor fi majore în România, potrivit specialistului, care a explicat că până în 2107 toate localităţile trebuie să deţină staţii de epurare, până în 2015 fiecare judeţ trebuie să aibă gropi ecologice şi se vor cere soluţii pentru recilcarea deşeurilor. “Inginerul de mediu are obligaţii majore, trebuie să ştie şi despre mediu, şi despre instalaţii, şi asta înseamnă o pregătire complexă. Nu oricine poate termina această facultate. Domeniul nostru este cam de 10-12 ani, dar inginerii de mediu încă nu sunt folosiţi la justa lor valoare, mai mult sunt puşi să constate”, a atras atenţia prorectorul.
Specializarea oferă aproximativ 50 de locuri, anual, iar concurenţa este de 1,2 candidaţi pe un loc. O parte a studenţilor primesc burse de studiu în ţări vestice ale Europei, iar celor mai buni li se oferă contract de muncă să rămână acolo. “În ţară, cam 60% îşi găsesc de lucru în domeniu, mai ales că întreprinderile mici cu probleme nu îşi pot permite financiar să ţină un inginer de mediu. O şansă pentru inginerii de mediu ar fi să devină persoane fizice autorizate, cu care pot face studii de impact de mediu pentru diverse proiecte.

Comenteaza