Foto Întâlniri festive la final de an, în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca

Conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) a adresat urări de sănătate și bucurie cu prilejul sărbătorilor de iarnă întregului colectiv academic și administrativ al universității.

Conducerea Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) s-a întâlnit, în zilele de 19 decembrie și 20 decembrie 2023, cu doamnele și domnii decani, prodecani, directori de departamente, membri ai Biroului Operativ al Senatului, președinți ai Comisiilor Senatului, directori de extensii, coordonatori de Consilii programe doctorale, șefii serviciilor și direcțiilor din cadrul universității, pentru a marca apropierea sărbătorilor de iarnă și a sfârșitului de an.

În cadrul acestor întâlniri, domnul Rector, prof. dr. ing. Vasile Țopa, a mulțumit tuturor participanților pentru întreaga activitate desfășurată în 2023 și pentru buna colaborare, care a condus la rezultate remarcabile de-a lungul anului. Totodată, conducerea a adresat urări de sănătate și bucurie cu prilejul sărbătorilor de iarnă întregului colectiv academic și administrativ al universității. Cu această ocazie, conducerea UTCN a acordat diplome și premii pentru cea mai bună lucrare de licență de la fiecare dintre facultățile Universității Tehnice din Cluj-Napoca. 

Întâlnirile s-au desfășurat într-un nou sediu al universității, HUB UTCN, de pe strada Barițiu, nr. 4-6, pe care participanții au avut ocazia să-l viziteze. Pentru a marca această perioadă specială a anului, invitații au avut plăcerea de a participa la momentul festiv realizat de Corul Teologic „Sf. Ioan Damaschinul" al Facultății de Litere CUNBM a UTCN, Ansamblul Folcloric al studenților de la specializarea Etnologie a Facultății de Litere din cadrul CUNBM, Corul de bărbați din Chechiș, județul Maramureș, Ansamblul folcloric studențesc „Românașul” al UTCN și reprezentanți ai organizației studențești OSUT.

Comenteaza