Intersecția "problematică" din Între Lacuri mai face o victimă. Motociclist dus la spital
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Iun 2020, 08:20
- Eveniment
- Ascultă știrea
O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare și un echipaj de ambulanță au intervenit pentru a acorda asistență medicală de urgență unui bărbat ca urmare a unui accident rutier produs la intersecția străzilor Dunării și Între Lacuri.
Forțele de intervenție au fost alertate vineri seara, iar în momentul sosirii la locul accidentului au găsit un autoturism și o motocicletă avariate, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
Conducătorul motocicletei prezenta o traumă severă la unul dintre membrele inferioare, dar era conștient și cooperant. Pompierii au acordat primul ajutor calificat.
Aceștia au sprijinit preluarea bărbatului de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj pentru a fi transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
"Asta e intersecția în care mai mult de jumătate din conducătorii auto nu știu prioritățile și semnele. Acolo e musai să pună un sens giratoriu, că altfel nu se mai termină", a concluzionat un participant la trafic.