Investitorii, singura şansă a clădirilor de patrimoniu
- Scris de Florentina Tatar
- 18 Sep 2010, 00:24
- Eveniment
- Ascultă știrea
DISTRIBUIE
Roşia Montană a devenit, în ultima vreme, “o problemă sentimentală”, cred specialiştii care au lucrat la studiile arheologice, atrăgând atenţia că acolo au avut loc câteva premiere naţionale.
Experţii nu dau prea multe şanse înscrierii zonei în patrimoniul UNESCO, nu numai pentru că nu s-ar încadra în cerinţe, ci şi fiindcă s-ar axa pe o singură valoare a locului, lăsând la o parte tradiţiile şi oamenii de acolo.
Roşia Montană este un sit care poate fi încă cercetat, iar arheologii se aşteaptă să mai aibă suprize în urma săpăturilor din “această Californie a antichităţii”, după cum a descris-o Mihaela Simion, de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în cadrul unor dezbateri organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. “Arheologia nu e Indiana Jones, e o ştiinţă foarte riguroasă, costisitoare şi cere mult efort. Lucrez aici de câţiva ani şi pot spune că s-au făcut lucruri care nu s-au mai întâlnit în România. La Roşia Montană am avut, pentru prima oară în viaţă, satisfacţia să îmi pot face meseria aşa cum am învăţat la şcoală, şi nu improvizând din lipsă de fonduri”, a mărturisit specialista.
În faimoasa aşezare din inima Apusenilor s-a făcut astfel, în premieră, arheologie subterană, echipe de etnografi au scanat pozele din albumele familiilor din Roşia şi au făcut sute de înregistrări cu poveştile locului. Situl de aici a fost analizat prin toate metodele momentului, de la analiza carbonică la faptul că s-a întocmit o arhivă digitală completă. “Dacă ne uităm la minele străvechi la calculator, în format 3D, pare o lume minunată, însă, în realitate, să intri într-o galerie veche e înfiorător şi, la nivel internaţional, normele de protecţie a muncii interzic asta! Când am început să intrăm în galerii, a avut loc o altă premieră: arheologia de urgenţă”, a mai spus specialista.
“Patrimoniul nu e o resursă regenerabilă”, a atras atenţia Mihaela Simion. Alături de specialişti din Bucureşti şi Cluj au muncit la Roşia Montană experţi în domeniu din Toulouse şi München. România nu are o hartă arheologică şi de aici vin toate problemele, este convinsă specialista. Problema va deveni mai spinoasă atunci când se va avansa cu lucrările de infrastructură, inclusiv construcţia autostrăzilor, care va implica, inevitabil, descoperirea de noi vestigii. “La noi în ţară, dacă spui că ai lucrat la Roşia Montană, eşti tratat de parcă ai fi ciumat, însă noi am stat cu aceste rezultate la congrese internaţionale şi toţi au zis că suntem nebuni că am lucrat atâta. Pentru mine este important că am pus acest proiect în circuitul turistic”, a conchis Mihaela Simion.
Un alt aspect în discuţiile legate de patrimoniu este faptul că nu au în vedere şi soarta localnicilor, dorinţele lor, s-a plâns medicul Andrei Jurcă, localnic din Roşia Montană. “Vorbim de patrimoniu, dar mi se pare inacceptabil să elimini din discuţii omul, să îl pui pe ultima treaptă, trebuie să dai şanse şi oamenilor să trăiască!”, a declarat Jurcă.
Dacă la Roşia Montană nu ar fi venit Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), controversatul investitor, localitatea ar fi avut soarta tuturor aşezărilor miniere, s-ar fi scufundat în sărăcie şi anonimat, a subliniat arhitecta Katalin Moscu, responsabila proiectului de restaurare a centrului istoric din zonă. Specialista a explicat de ce pentru obiective cum sunt monumentele istorice nu pot fi atrase fonduri europene (nefiind prevăzute în asemenea programe pentru finanţare integrală) şi a exclus şansele ca statul să poată acoperi asemenea costuri. “Rămâne doar parteneriatul cu investitorii privaţi, e singura şansă”, a spus arhitecta.
“Nu cred în soluţia înscrierii în patrimoniul UNESCO. Roşia Montană nu înseamnă doar monumente istorice, e un ansamblu care cuprinde străzi, case, oameni şi obiceiuri. Nu o putem preschimba într-un muzeu etnografic”, a precizat Katalin Moscu. Experta a explicat că UNESCO are cerinţe foarte dificil de îndeplinit de către aşezarea moţească, de la un sit întreţinut ca la carte la strategii durabile sau un aspect atractiv. “Statul trebuie să dovedească un interes în dezvoltarea acestor situri”, a mai spus arhitecta.
35 de milioane de euro pentru patrimoniu, după începerea proiectului
Au lucrat la obiectivele de patrimoniu de la Roşia Montană 80 de cercetători şi 3.000 de muncitori selectaţi din rândul localnicilor. Programul Naţional de Cercetare “Alburnus Maior” a identificat 13 situri arheologice, cuprinzând două clădiri romane, zone de habitat, sacre şi peste 1.400 de morminte. Au fost cercetaţi şapte km de galerii romane (din totalul de peste 140 km de galerii din timpurile medievale, moderne şi contemporane).
Au luat parte la această cercetare specialişti independenţi de la 21 de instituţii naţionale şi trei internaţionale. Programul, finanţat integral de Roşia Montană Gold Corporation, a avut un buget de 11 milioane de dolari (între 2001 şi 2006), iar acţiunilor de cercetare şi conservare ale patrimoniului cultural din Roşia Montană li s-au alocat încă 35 de milioane de dolari, ce vor fi folosiţi pe parcursul desfăşurării proiectului.
Roşia Montană este un sit care poate fi încă cercetat, iar arheologii se aşteaptă să mai aibă suprize în urma săpăturilor din “această Californie a antichităţii”, după cum a descris-o Mihaela Simion, de la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), în cadrul unor dezbateri organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. “Arheologia nu e Indiana Jones, e o ştiinţă foarte riguroasă, costisitoare şi cere mult efort. Lucrez aici de câţiva ani şi pot spune că s-au făcut lucruri care nu s-au mai întâlnit în România. La Roşia Montană am avut, pentru prima oară în viaţă, satisfacţia să îmi pot face meseria aşa cum am învăţat la şcoală, şi nu improvizând din lipsă de fonduri”, a mărturisit specialista.
În faimoasa aşezare din inima Apusenilor s-a făcut astfel, în premieră, arheologie subterană, echipe de etnografi au scanat pozele din albumele familiilor din Roşia şi au făcut sute de înregistrări cu poveştile locului. Situl de aici a fost analizat prin toate metodele momentului, de la analiza carbonică la faptul că s-a întocmit o arhivă digitală completă. “Dacă ne uităm la minele străvechi la calculator, în format 3D, pare o lume minunată, însă, în realitate, să intri într-o galerie veche e înfiorător şi, la nivel internaţional, normele de protecţie a muncii interzic asta! Când am început să intrăm în galerii, a avut loc o altă premieră: arheologia de urgenţă”, a mai spus specialista.
“Patrimoniul nu e o resursă regenerabilă”, a atras atenţia Mihaela Simion. Alături de specialişti din Bucureşti şi Cluj au muncit la Roşia Montană experţi în domeniu din Toulouse şi München. România nu are o hartă arheologică şi de aici vin toate problemele, este convinsă specialista. Problema va deveni mai spinoasă atunci când se va avansa cu lucrările de infrastructură, inclusiv construcţia autostrăzilor, care va implica, inevitabil, descoperirea de noi vestigii. “La noi în ţară, dacă spui că ai lucrat la Roşia Montană, eşti tratat de parcă ai fi ciumat, însă noi am stat cu aceste rezultate la congrese internaţionale şi toţi au zis că suntem nebuni că am lucrat atâta. Pentru mine este important că am pus acest proiect în circuitul turistic”, a conchis Mihaela Simion.
Un alt aspect în discuţiile legate de patrimoniu este faptul că nu au în vedere şi soarta localnicilor, dorinţele lor, s-a plâns medicul Andrei Jurcă, localnic din Roşia Montană. “Vorbim de patrimoniu, dar mi se pare inacceptabil să elimini din discuţii omul, să îl pui pe ultima treaptă, trebuie să dai şanse şi oamenilor să trăiască!”, a declarat Jurcă.
Dacă la Roşia Montană nu ar fi venit Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), controversatul investitor, localitatea ar fi avut soarta tuturor aşezărilor miniere, s-ar fi scufundat în sărăcie şi anonimat, a subliniat arhitecta Katalin Moscu, responsabila proiectului de restaurare a centrului istoric din zonă. Specialista a explicat de ce pentru obiective cum sunt monumentele istorice nu pot fi atrase fonduri europene (nefiind prevăzute în asemenea programe pentru finanţare integrală) şi a exclus şansele ca statul să poată acoperi asemenea costuri. “Rămâne doar parteneriatul cu investitorii privaţi, e singura şansă”, a spus arhitecta.
“Nu cred în soluţia înscrierii în patrimoniul UNESCO. Roşia Montană nu înseamnă doar monumente istorice, e un ansamblu care cuprinde străzi, case, oameni şi obiceiuri. Nu o putem preschimba într-un muzeu etnografic”, a precizat Katalin Moscu. Experta a explicat că UNESCO are cerinţe foarte dificil de îndeplinit de către aşezarea moţească, de la un sit întreţinut ca la carte la strategii durabile sau un aspect atractiv. “Statul trebuie să dovedească un interes în dezvoltarea acestor situri”, a mai spus arhitecta.
35 de milioane de euro pentru patrimoniu, după începerea proiectului
Au lucrat la obiectivele de patrimoniu de la Roşia Montană 80 de cercetători şi 3.000 de muncitori selectaţi din rândul localnicilor. Programul Naţional de Cercetare “Alburnus Maior” a identificat 13 situri arheologice, cuprinzând două clădiri romane, zone de habitat, sacre şi peste 1.400 de morminte. Au fost cercetaţi şapte km de galerii romane (din totalul de peste 140 km de galerii din timpurile medievale, moderne şi contemporane).
Au luat parte la această cercetare specialişti independenţi de la 21 de instituţii naţionale şi trei internaţionale. Programul, finanţat integral de Roşia Montană Gold Corporation, a avut un buget de 11 milioane de dolari (între 2001 şi 2006), iar acţiunilor de cercetare şi conservare ale patrimoniului cultural din Roşia Montană li s-au alocat încă 35 de milioane de dolari, ce vor fi folosiţi pe parcursul desfăşurării proiectului.
DISTRIBUIE
Comenteaza
